Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:35 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la DNA! Un ofițer de poliție acuzat de trafic de influență a fost trimis în judecată

ro

25 Aug, 2022 14:14 1642 Marime text
Foto: Facebook/ DNA

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 724/VIII/3  din 4 august 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ASANACHE-DAMIAN DANIEL CIPRIAN,  la data faptelor ofiţer de poliţie în cadrul M.A.I. - Corpul de control al ministrului, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 
În perioada aprilie – 2 august 2022, în calitate de ofiţer de poliţie angajat la Corpul de control al ministrului, inculpatul Asanache-Damian Daniel Ciprian ar fi pretins, în mod repetat, de la o persoană, martor, diferite sume de bani, inclusiv plata unei facturi de telefon de 3.700 lei, precum și suma de 15.000 lei.
În schimbul banilor, a lăsat să se creadă că, prin influența pe care o are asupra unor ofiţeri de poliţie, îi va determina să rezolve problemele judiciare, precum și ridicarea în grad a cuiva din familia respectivei  persoane.
 
La data de 3 august 2022, inculpatul a primit de la persoana respectivă suma de 15.000 lei, pentru scopul menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această soluție procesuală reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată, nefiind de natură să înfrângă, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție


Citește și: 

Un ofițer de poliție din Corpul de control al Ministerului de Interne, încătușat de DNA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii