Ofițeri ai forțelor de securitate internă din 10 țări, întâlnire la Tulcea
Ofițeri ai forțelor de securitate internă din 10 țări, întâlnire la TulceaAstăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și prefectul Lucian Furdui au fost gazdele unei delegații de ofițeri aparținând forțelor de securitate internă din 10 țări francofone, aflați în România în cadrul unui stagiu de pregătire atestat de Departamentul de operații de menținere a păcii din cadrul Organizației Națiunilor Unite.
Cursul Superior Internațional organizat de Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul” are rolul de a forma ofițeri de stat major, care se vor familiariza cu metodele și tehnicile de lucru dintr-un stat-major internațional, vor dezbate probleme referitoare la criminalitatea transfrontalieră și își vor însuși noțiunile necesare participării la misiunile de menținere a păcii sub egida Națiunilor Unite.
La cursul din acest an participă ofițeri din Argentina, Brazilia, Djibouti, Iordania, Madagascar, Moldova, Niger, Palestina, România, Senegal și Ucraina.
„Ne bucură faptul că această întâlnire are loc la Tulcea, unde iată că francofonia își găsește rădăcinile. Dacă veți vizita Sulina, cel mai estic punct al Uniunii Europene, veți vedea clădirea fostei Comisii Europene, cea care a fost premergătoare ideii de Europă unită. Sperăm să vedeți cât mai mult din frumusețile județului, în special Delta Dunării, perla turismului românesc.
În numele conducerii Consiliului Județean Tulcea, îmi exprim speranța că veți avea o deplasare plăcută și constructivă în județul nostru și că veți reveni la Tulcea, în vizite private, devenind astfel adevărați ambasadori ai României în țările dumneavoastră.
Vă mulțumim pentru vizită, pentru faptul că ați dorit să veniți și la o întâlnire cu autoritățile județene și vă urăm o ședere plăcută și cursuri cât mai folositoare“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.
Sursă foto: Consiliul Județean Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp