Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:08 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

OMD Județul Constanța angajează Manager Destinație Turistică pentru promovarea și dezvoltarea turismului local

ro

12 Nov, 2024 12:23 575 Marime text
Foto: OMD Județul ConstanțaOrganizația de Management al Destinației (OMD) Județul Constanța anunță deschiderea procesului de recrutare pentru poziția de Manager Destinație Turistică. În contextul unei creșteri susținute a industriei turistice din județul Constanța, OMD își propune să atragă un profesionist cu experiență și pasiune pentru turism, care să contribuie la promovarea și dezvoltarea unei strategii durabile pentru această destinație de top din România.

Potrivit OMD, Managerul Destinație Turistică va avea rolul de a coordona inițiativele de dezvoltare a produsului turistic și de a facilita colaborarea dintre agenții economici, instituțiile publice și organizațiile comunitare. Scopul acestei poziții este de a consolida și crește atractivitatea turistică a regiunii, punând în valoare patrimoniul natural, cultural și istoric unic al județului Constanța.

"Suntem în căutarea unui lider dinamic, capabil să aducă o viziune inovatoare și să lucreze în strânsă colaborare cu toate părțile interesate pentru a crea experiențe deosebite pentru turiști. Constanța are un potențial imens, iar prin investițiile în promovare și infrastructură, alături de un management de destinație eficient, ne dorim să atragem mai mulți turiști și să contribuim la dezvoltarea economică a regiunii.” - a declarat Enache Bucovală, președinte OMD Județul Constanța.

OMD Județul Constanța încurajează persoanele cu experiență în managementul turismului și dezvoltare strategică să aplice pentru acest post, contribuind astfel la transformarea județului într-o destinație de referință pe harta turismului național și internațional.

Conditii generale si specifice:
• Studii: superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta în domeniile Turism, Economie / Management, Marketing, Geografie, Ştiinţe sociale, Științe administrative
• Calificare: Cursuri în sectorul turismului, managementului, experienta in  domeniul coordonarii de programe si proiecte europene, cursurile de ”Manager Destinație Turistică” recunoscute de ANC;
• Experiența: minim 5 ani de experienţă profesională în sectorul turismului;
• Cunostinte de limba engleza – nivel avansat scris, citit, vorbit, tradus;
• Cunostinte foarte bune de utilizare a calculatorului (MS Office: Word, Excel, Power Point, Outlook, Access);
• Permis de conducere Categoria: B;
• Experienta in domeniul administratiei publice locale si/sau centrale constituie avantaj;
• Experiență într-o funcție de conducere constituie avantaj
 
Procedura de recrutare pentru postul vacant va consta în selecție CV şi interviu.


Candidații interesați de acest post pot consulta documentele necesare și toate detaliile concursului aici: https://we.tl/t-9qfuYGoYIz

Organizația de Management al Destinației Județul Constanța este o structură dedicată dezvoltării și promovării turismului la nivel județean, care colaborează cu toți actorii importanți din industrie pentru a crea o destinație atractivă, sustenabilă și competitivă. OMD urmărește să implementeze strategii de promovare și să valorifice patrimoniul local pentru a dezvolta o experiență turistică de calitate în județul Constanța.

citește și: 

Destinația Mamaia Constanța, preferată de turiștii engleziMinisterul Turismului – campanie de promovare inedită pe autobuzele din Marea Britanie
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii