Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:02 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ONG Mare Nostrum Cum puteți adopta un delfin din Marea Neagră

ro

03 Jul, 2021 08:41 2825 Marime text
  • Prin campania „Adoptă un delfin!” aveți posibilitatea de a vă boteza delfinul cu numele preferat.

Vă plac delfinii și vreţi să ajutaţi la salvarea lor?

Puteţi face o donaţie generală pentru ocrotirea delfinilor din Marea Neagră (orice sumă) sau puteţi opta pentru donaţia din cadrul campaniei „Adoptă un delfin”.

Dacă v-aţi decis să adoptaţi un delfin, atunci veţi primi un certificat de adopţie valabil pe o perioadă de un an, pentru o donaţie de 100 lei pentru persoanele fizice sau 500 lei pentru persoane juridice.

O donaţie in valoare de 500 lei, din partea persoanelor fizice, sau suma de 5.000 ron pentru persoanele juridice echivalează cu  adopţia pe viaţă a unuia dintre delfinii din Marea Neagră.

Toate aceste donaţii vor fi utilizate de către ONG Mare Nostrum pentru continuarea activităţilor de ocrotire şi salvare a delfinilor din Marea Neagră. Fondurile obţinute în urma campaniei „Adoptă un delfin!” vor sprijini:
  • Achiziţionarea şi montarea dispozitivelor acustice (ADD)  de îndepărtare a delfinilor de plasele pescarilor;
  • Colectarea datelor privind apariţia delfinilor în apele litorale româneşti;
  • Monitorizări ale capturilor accidentale şi eşuărilor din zona litoralului românesc;
  • Sesiuni de identificare a delfinilor din apele litorale românești prin metoda foto-identificării. Fotoidentificarea este un procedeu folosit pentru obţinerea de informaţii referitoare la dinamica populaţiilor de delfini, structura socială, mărimea grupului, habitatele preferate, interacţiunile sociale şi comportamentul acestora la suprafaţa apei.

Cum puteţi adopta un delfin?

Pentru adopţia unui delfin, trebuie să trimiteţi  un e-mail cu textul: „Doresc să adopt un delfin” la adresa event@marenostrum.ro. Pe baza acestui e-mail, veţi primi toate informaţiile necesare efectuării donaţiei propriu-zise.

Donația se poate face direct la sediul ONG Mare Nostrum din Constanța sau prin virament bancar.


În funcție de opțiunile dumneavoastră de adopție veți primi din partea ONG Mare Nostrum certificatul de adopție – direct de la sediu, prin e-mail sau poștă, cu posibilitatea de a vă boteza delfinul cu numele preferat.

Odată primit certificatul, în noua calitate a dumneavoastră de părinte adoptiv veţi fi informat direct printr-un newsletter lunar despre activităţile de monitorizare şi identificare a delfinilor din Marea Neagră, despre acţiunile şi evenimentele curente de informare şi conştientizare realizate de ONG Mare Nostrum în privinţa ocrotirii şi salvării delfinilor, precum şi informaţii generale despre activitatea ONG Mare Nostrum.

Mai multe detalii despre activitatea ONG Mare Nostrum puteți găsi pe pagina oficială de Facebook.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii