Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:08 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ONG Mare Nostrum Tineri din 15 localități din județul Constanța devin agenți de schimbare prin proiectul PROMIT

ro

18 Sep, 2023 14:08 1005 Marime text
Peste 200 de tineri din 15 comunități au finalizat trainingurile legate de lobby și advocacy prevăzute în proiectul PROMIT. În cadrul acestora, au identificat problemele existente la nivelul comunității lor, precum și soluțiile pe care le pot aplica. O mare parte din comunități s-au orientat către realizarea unor spații verzi în jurul școlii, care să le permită să se bucure de natură. 

Proiectul face parte din programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin granturile SEE 2014-2021, transmite un comunicat din partea ONG Mare Nostrum. 

Fiecare comunitate a beneficiat de 4 sesiuni de training, astfel structurate încât să îi familiarizeze pe adolescenți cu două concepte importante: ”lobby” și ”advocacy”. În cadrul sesiunilor, tinerii au beneficiat de metode informale de lucru, care să îi ajute să înțeleagă mai bine de ce este nevoie să se implice și care este procesul de implementare, de la identificarea problemelor din comunitate, la aplicarea efectivă a soluțiilor.

”Tinerii au fost foarte receptivi și foarte curioși să afle mai multe despre cum pot schimba în bine viața comunității din care fac parte. O mare parte din ei au fost surprinși, pe alocuri, să afle că sunt importanți și că au puterea de a schimba lucrurile. Procesul de identificare a problemelor din comunitate a fost o provocare pentru ei, însă au beneficiat permanent de suportul trainerilor. În final, toate cele 15 comunități au identificat soluții pentru problemele identificate, pe care le vor aplica fie în perioada verii, fie odată cu începutul lunii septembrie”, a declarat Anca Maria Panait, manager proiect.

Spații verzi, soluția indicată de o mare parte din comunități

În urma unor ședințe de brainstorming, o mare parte din comunități au menționat ”lipsa spațiilor verzi” drept una din principalele probleme ale comunității. Soluția identificată de aceștia este să creeze locuri de recreere, chiar și grădini verticale, pentru a muta  școala ”dincolo de ziduri”.

În alte comunități, lipsa unor parcări pentru biciclete a fost semnalizată de elevi, iar în altele, problema deșeurilor în exces și a lipsei educației în ceea ce privește colectarea selectivă, a mai punctat sursa citată. 

Fiecare comunitate a stabilit un calendar de activități pentru mini-proiectul lor și au stabilit datele finale pentru implementarea soluției identificate.

Fiecare comunitate beneficiază de un mini-buget pentru implementarea soluției

Proiectul PROMIT prevede și susținerea financiară a implementării soluțiilor identificate pentru toate cele 15 comunități. Acestea vor beneficia de o sumă de 600 de euro, care să îi ajute la achiziția materialelor de care au nevoie.



Care sunt cele 15 comunități din cadrul proiectului PROMIT?

Cei peste 200 de tineri fac parte din 15 comunități, toate din mediul rural.

Scopul acestui proiect este de a întări abilitățile și cunoștințele celor implicați, stimulându-i să se implice activ în producerea de schimbări în comunitate.

Comunitățile sunt: Siliștea, Limanu, Dumbrăveni, Independența, Dobromir, Dorobanțu, Nicolae Bălcescu, Lumina, Mihai Viteazu, Poarta Albă, Tortoman, Topalu, Valu lui Traian, Cogealac și Jurilovca.



”Tinerii au nevoie de un cadru care să le stimuleze participarea la viața comunitătii, să le dezvolte capacitățile, să îi provoace și să le ofere conexiuni. Până când școala va centra educația către comunitatea din care face parte, acest cadru poate fi oferit de ONG-uri, deja centrate pe nevoile comunității și cu instrumente inovatoare și participative”, menționează Marian Paiu, director executiv al ONG Mare Nostrum.

Pe durata proiectului, acești tineri vor fi susținuti și vor lucra împreună cu profesorii, părinții și alte persoane resursă, membrii ai comunităților.

Scopul final este dezvoltarea și implementarea a 15 soluții aplicate, sub formă de inițiative civice, care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a comunităților.

Citește și:

ONG Mare Nostrum aduce marea în Parcul Arheologic Constanța și stinge lumina. Când are loc evenimentul și cu ce ocazie este organizat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii