Oraşul Năvodari se împrumută pentru asigurarea cofinanţării proiectelor europene
Oraşul Năvodari se împrumută pentru asigurarea cofinanţării proiectelor europeneAleşii locali năvodăreni au votat ieri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, proiectul de hotărâre referitor la mandatarea executivului prin primarul Nicolae Matei, pentru contractarea unui împrumut sau emiterea de obligaţiuni orăşeneşti, în limita sumei de 10.000.000 de euro sau echivalentul în lei a acestei sume, la cea mai bună dobândă şi perioadă de rambursare de pe piaţă, pentru finanţarea şi cofinanţarea investiţiilor de către oraşul Năvodari.
Împrumutul pentru care aleşii locali şi-au dat acordul va fi folosit pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte europene pe care autorităţile locale le au în plan. „Pentru rezolvarea acestor problematici şi pentru asigurarea cotelor de cofinanţare, se impune mandatarea executivului pentru contractarea unui împrumut sau emiterea de obligaţii pentru cofinanţarea sau finanţarea investiţiilor, inclusiv a celor pentru care au fost depuse proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional, Programului de creare a unor Spatii Verzi, Programului de Cooperare Transfrontalieră", se precizează în expunerea de motive a proiectului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp