Ordinul cu regulile de acces în lăcaşele de cult, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul cu regulile de acces în lăcaşele de cult, publicat în Monitorul Oficial
17 Jun, 2020 21:17
ZIUA de Constanta
1689
Marime text
- Ordinul pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase a fost publicat miercuri seara în Monitorul Oficial, Partea I, nr.520/ 17 iunie 2020.
Iată regulile privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase:
I. Reguli privind accesul și desfășurarea activităților
1. Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.
2. La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios.
3. În interiorul lăcașului de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.
4. Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură), nu este permis.
5. Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de igienă și distanțare fizică în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase.
6. La activitățile religioase din interiorul lăcașului de cult și din locațiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare și ieșire, semnalizate explicit.
7. Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcașului de cult), se desfășoară cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.
8. Slujbele religioase desfășurate în curtea lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice.
II. Măsuri sanitare specifice
1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult cu care credincioșii intră în contact, acestea se dezinfectează după fiecare utilizare.
2. Se dezinfectează periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii