Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii privind Statutul polițistului, adoptată de Guvern
Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii privind Statutul polițistului, adoptată de Guvern
30 Jun, 2021 20:46
ZIUA de Constanta
1662
Marime text
- În ședința de Guvern de astăzi, 30 iunie a.c., s-a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
În prezent, structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne se confruntă cu un deficit considerabil de personal, fapt care a determinat necesitatea de a fi identificate o serie de măsuri, cu aplicare etapizată, pentru reducerea acestuia, potrivit concepției stabilite la nivelul conducerii instituției.
Astfel, una dintre măsuri, introdusă prin ordonanța de urgență, vizează implementarea unei noi surse de proveniență a ofițerilor de poliție, alături de cele deja existente (absolvirea instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, trecerea agenților în corpul ofițerilor de poliție și încadrarea din sursă externă).
Prin adoptarea noului act normativ, s-a introdus posibilitatea ca, începând cu anul universitar 2021-2022, ofițerii de poliție să provină și din rândul absolvenților programelor de studii universitare de master profesional organizate în cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” în acest scop.
Aceste programe se vor adresa candidaților care dețin deja o licență în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne și care vor urma un program de master profesional, cu frecvență, în aceleași condiții de admitere și pregătire existente pentru studenții de la programele de studii de licență, forma de învățământ cu frecvență.
În prezent, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, se află în desfășurare procedura de recrutare a candidaților la concursul de admitere organizat de Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, pentru programele de studii de licență, ultima zi de înscriere fiind 11 iulie 2021.
Pentru anul universitar 2021-2022, au fost scoase la concursul de admitere un număr de 605 locuri bugetate, forma de învățământ cu frecvență, astfel: Facultatea de Poliție, 430 de locuri la specializarea Ordine și siguranță publică și 125 de locuri la specializarea Drept, iar la Facultatea de Pompieri, 50 de locuri la specializarea Instalaţii pentru construcții – pompieri.
Totodată, suplimentar, sunt stabilite pentru admitere, la Facultatea de Poliție, un număr de 50 de locuri bugetate, la specializarea Ordine și siguranță publică, forma de învățământ cu frecvență redusă, precum și 100 de locuri cu taxă, la specializarea Drept, forma de învățământ la distanță, toate destinate, după caz, categoriilor de personal din MAI.
În limita spațiilor de cazare și învățământ disponibile, Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” va organiza, pentru anul universitar următor, după parcurgerea procedurilor legale necesare autorizării și acreditării, o sesiune de admitere și la programe de master profesional, destinate dobândirii statutului de ofițer de poliție, pentru un număr de aproximativ 100-150 de locuri, precum și pentru alte tipuri de programe de master incluse în oferta de școlarizare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii