Pacat ca Teatrul Danovski nu are lebedele lui
Pacat ca Teatrul Danovski nu are lebedele lui
28 Mar, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1591
Marime text
Moscovitii de la Balsoi au confirmat valoarea scolii rusesti
"Lebedele" lui Ceaikovski au poposit, miercuri seara, si pe scena Teatrului de Opera si Balet Oleg Danovski. Din pacate, nu este vorba despre cele dirijate de reputatul coregraf, ci despre cele de la Teatrul Balsoi. Cei care au trecut peste bariera pretului si au venit in sala institutiei de cultura care poarta numele celebrului coregraf Danovski nu au avut decat de castigat. Scoala rusa de balet si-a aratat valoarea, ieri, intr-un spectacol de exceptie, in care s-a pus accent deosebit pe tehnica, pe arta executiei. Obisnuiti cu tot felul de spectacole de gen din est, iubitorii baletului au avut ocazia sa vada un balet de calitate, care confirma valoarea balerinilor scoliti la Moscova. Pe scena a pasit un mare numar de "lebede". Intr-adevar un teatru mare, asa cum arata si titulatura, Teatrul Balsoi. Spectacolul prezentat miercuri a avut la baza libretul lui Berghicev si Gheltser si coregrafia clasica a lui Marius Petipa si Lev Ivanov. Regia a purta semnatura lui Yurii Grigorovici. Urmand evolutia celor de la Teatrul Balsoi, nu poate sa nu te incerce un sentiment de tristete, gandindu-te ca lebedele lui Danovski nu mai au acces pe scena teatrului constantean, unde s-au consacrat, fiind condamnate la uitare. Astfel, publicul autohton este privat de ceea ce altadata era faima baletului de la mare. Insa iubitorii artei coregrafice nu trebuie sa dispere. Conducerea Teatrului Oleg Danovski s-a gandit sa monteze "Lacul lebedelor" intr-o noua coregrafie, pentru a aniversa trei decenii de balet la Constanta. Totusi, nostalgia "Lebedelor" lui Danovski ramane. Spectacolul "Lacul lebedelor" a fost prezentat in cadrul proiectului national cultural "Arta contra drog", initiat de Centrul International Antidrog si pentru Drepturile Omului (CIADO), membru Europe Against Drugs EURAD, in parteneriat cu Agentia Nationala Antidrog. De la premiera baletului "Lacul lebedelor", care a avut loc la Teatrul Balsoi, din Moscova, s-au implinit, pe 4 martie, 131 de ani. Daca primele reprezentatii nu s-au bucurat de succes, din cauza coregrafiei nepotrivite, meritul de a fi "relansat" baletul le-a revenit coregrafilor Marius Petipa si Lev Ivanov. In noua sa varianta, baletul a avut premiera pe 15 ianuarie 1895, bucurandu-se, de atunci, de un succes bine meritat.Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii