Pachete alimentare înainte de Paşte. Ce conţin și ce categorii de români pot beneficia de ele

18 Mar, 2023 10:35
ZIUA de Constanta
2279
Marime text
Pachete alimentare vor ajunge la români luna viitoare, în aprilie, după cum a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Cardurile pentru produse alimentare și mese calde au fost reîncărcate cu o tranșă nouă de 250 de lei. Un număr de 2,4 milioane de români au primit ajutorul oferit de programul „Sprijin pentru România”, dar se anunţă şi alte ajutoare înainte de sărbătorile pascale.
Iată ce conțin pachetele alimentare de Paşte:
Ce spune Marcel Boloș despre pachetele alimentare:
„Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Au fost virate sumele pentru prima tranșă de anul acesta, adică a tranșa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate.
Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie.
De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene, 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a transis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Beneficiarii voucherelor sociale
Următoarele categorii de persoane beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:
– pensionarii din sistemul public de pensii
– pensionarii din evidența caselor de pensii sectoriale
– beneficiarii de drepturi oferite în baza legilor speciale, achitate de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul anterior (2022), respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– copiii și adulții încadrați în gradul de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri lunare proprii care sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul anterior (2022), ori mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;ADVERTISING– familiile cu minim 2 copii în întreținere și venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, ori mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile alcătuite dintr-un singur părinte, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, ori mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile și indivizii singuri care au stabilit dreptul la ajutor social;
– persoanele fără locuință, conform reglementărilor legale în vigoare.
Pe parcursul anului trecut, românii care se încadrau au primit alte patru tranșe, însumând valoarea totală de 1.000 de lei, ultima dintre ele fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.
sursa: romaniatv.net

- făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
- mălai (4 pungi de 1 kg);
- paste făinoase (2 pungi de 400 g);
- ulei (4 sticle de 1 l);
- zahăr (2 pungi de 1 kg);
- orez (4 pungi de 1 kg);
- conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);
- conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
- conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
- borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
- gem de fructe (1 borcan de 360 g);
- gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Ce spune Marcel Boloș despre pachetele alimentare:
„Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Au fost virate sumele pentru prima tranșă de anul acesta, adică a tranșa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate.
Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie.
De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene, 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a transis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Beneficiarii voucherelor sociale
Următoarele categorii de persoane beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:
– pensionarii din sistemul public de pensii
– pensionarii din evidența caselor de pensii sectoriale
– beneficiarii de drepturi oferite în baza legilor speciale, achitate de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul anterior (2022), respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– copiii și adulții încadrați în gradul de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri lunare proprii care sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul anterior (2022), ori mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;ADVERTISING– familiile cu minim 2 copii în întreținere și venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, ori mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile alcătuite dintr-un singur părinte, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, ori mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile și indivizii singuri care au stabilit dreptul la ajutor social;
– persoanele fără locuință, conform reglementărilor legale în vigoare.
Pe parcursul anului trecut, românii care se încadrau au primit alte patru tranșe, însumând valoarea totală de 1.000 de lei, ultima dintre ele fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.
sursa: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii