Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:16 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pacientii s-au revoltat

ro

19 Sep, 2005 00:00 888 Marime text

# Farmaciile si-au inchis usile pentru cateva ore

"Revolta" de zilele trecute a distribuitorilor de medicamente, nemultumiti ca au de recuperat mii de miliarde de lei de la unitatile farmaceutice a fost urmata de cea a farmacistilor care risca sa inregistreze pierderi banesti, nevoiti sa micsoreze pretul medicamentelor, cumparate mult mai scump. Ieri, insa, a venit randul pacientilor sa se revolte, acestia fiind pusi din nou pe drumuri, intrucat unele farmacii au avut pentru cateva ore usile inchise pentru inventar. Conform noilor directive ale Ministerului Sanatatii, toate unitatile farmaceutice au avut obligatia sa scada pretul medicamentelor, incepand din 16 septembrie, data la care a intrat in vigoare Ordinul ministrului care aproba ajustarea pretului la medicamentele de uz uman. De precizat ca masura se aplica numai medicamentelor care se elibereaza pe baza de prescriptie medicala, nu si celor care se pot elibera fara reteta (cum sunt spre exemplu algocalminul, paracetamolul, etc). Conform noului act normativ, ne-au declarat farmacistii constanteni, pretul de raft al medicamentelor a scazut cu sapte pana la 11 procente, ca urmare a micsorarii adaosurilor comerciale si a taxelor de importator. Cu toate acestea, numerosi pacienti s-au revoltat la sfarsitul saptamanii, intrucat au gasit farmacii in sir cu portile inchise ocupate cu inventarul. Se pare ca o parte dintre farmacisti au inchis usile unitatilor de la primele ore ale diminetii, declarand ca nu au facut decat sa respecte directivele transmise de Colegiul Farmacistilor. O alta parte, in schimb, a servit clientii, precizand ca elibereaza doar produse cosmetice, pansamente, alifii sau analgezice, care nu se elibereaza pe reteta, "deci nu fac parte din categoria celor care se vor ieftini". Totusi, in momentul de fata, toate farmaciile se aflau insa, in stand-by, asteptand noile liste de preturi. Ca in multe alte situatii similare, desi ordinul a fost aprobat cu data intrarii in vigoare din 16 septembrie, a fost inaplicabil din prima zi in absenta listelor cu noile preturi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii