Pact pentru siguranţă rutieră, la Constanţa Studenţii de la „Ovidius“ şi şoferii învăţăcei, parteneri într-un proiect Antidrog (galerie foto)
Pact pentru siguranţă rutieră, la Constanţa: Studenţii de la „Ovidius“ şi şoferii învăţăcei, parteneri
28 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2546
Marime text
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, împreună cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciu Rutier Constanţa şi Universitatea „Ovidius“ au lansat, ieri, proiectul „Parteneriat Antidrog pentru Siguranţă Rutieră 2014“. Pactul încheiat între cele trei entităţi, la care participă şi reprezentanţi ai şcolilor de şoferi din Constanţa, îşi propune să ajute la creşterea nivelului de informare şi de conştientizare a studenţilor şi a cursanţilor din şcolile de şoferi cu privire la riscurile consumului de alcool şi de droguri la volan, precum şi la responsabilizarea participanţilor la trafic şi a viitorilor conducători auto.
„În cadrul proiectului desfăşurat la Universitatea «Ovidius» şi în şcolile de şoferi, în perioada anului universitar 2014-2015, ne vom adresa unui număr de 1.000 de studenţi şi de 100 de viitori conducători auto, pe care vom încerca să îi facem să înţeleagă nu doar ce efecte devastatoare poate avea consumul de alcool sau de droguri asupra propriei persoane, ci și asupra celor din jurul lor. Proiectul constă în susţinerea unor seminarii şi în purtarea unor discuţii de la egal la egal“, a explicat comisarul-şef de poliţie Marius Cristian Oprişan, şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa.
„Este nevoie de o educaţie complexă. Studenţii trebuie să devină nişte vectori ai informaţiei către toată societatea. Nu doar că trebuie să îşi asume informaţia, dar trebuie să o şi răspândească în mediul lor familial, de prieteni. Sunt sigur că va fi o colaborare fructuoasă“, a precizat rectorul Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Sorin Rugină.
Pentru a conduce în siguranţă un autovehicul, este nevoie de o vedere bună, de o judecată corectă şi de timpi rapizi de reacţie, iar alcoolul, indiferent de cantitatea consumată, distorsionează toate cele trei simţuri menţionate, explică reprezentanţii Centrului Antidrog Constanţa. „De la începutul anului şi până acum, au avut loc, în judeţul Constanţa, o serie de accidente de circulaţie produse pe fondul consumului de alcool, în urma cărora şapte oameni şi-au pierdut viaţa şi câteva zeci de persoane au fost rănite. Iar tragedia celor implicaţi în aceste accidente se extinde şi la familiile şi apropiaţii lor, lucru care ar trebui să le dea serios de gândit celor care urcă la volan după ce au consumat alcool sau alte substanţe periculoase“, a explicat şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, Ciprian Sobaru.
Aproape un sfert dintre studenţi au făcut cunoştinţă cu drogurile
Numeroase studii centralizate de reprezentanţii Centrului Antidrog au concluzionat că 23,2% dintre studenţi au recunoscut că au consumat cel puţin o dată droguri de orice natură. În ceea ce priveşte motivaţia consumului, pentru cei mai mulţi dintre studenţi se pare că anturajul este motivaţia principală, urmată de dorinţa de senzaţii tari şi de curiozitate, iar pe ultimul loc se clasează problemele de natură familială sau personală.„În cadrul proiectului desfăşurat la Universitatea «Ovidius» şi în şcolile de şoferi, în perioada anului universitar 2014-2015, ne vom adresa unui număr de 1.000 de studenţi şi de 100 de viitori conducători auto, pe care vom încerca să îi facem să înţeleagă nu doar ce efecte devastatoare poate avea consumul de alcool sau de droguri asupra propriei persoane, ci și asupra celor din jurul lor. Proiectul constă în susţinerea unor seminarii şi în purtarea unor discuţii de la egal la egal“, a explicat comisarul-şef de poliţie Marius Cristian Oprişan, şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa.
Prima băutură încercată de tineri până la vârsta buletinului - şampania
Studiul care a stat la baza lansării proiectului de colaborare între cele trei entităţi din judeţul Constanţa a fost realizat pe un eşantion de 3.000 de elevi şi de studenţi majori din opt oraşe - centre universitare, printre care şi Constanţa. Cercetarea a evidenţiat, de asemenea, că 18,9% dintre aceşti tineri au experimentat starea de ebrietate înainte de 15 ani şi că prima băutură consumată de ei chiar înainte de a avea buletin este... şampania.„Este nevoie de o educaţie complexă. Studenţii trebuie să devină nişte vectori ai informaţiei către toată societatea. Nu doar că trebuie să îşi asume informaţia, dar trebuie să o şi răspândească în mediul lor familial, de prieteni. Sunt sigur că va fi o colaborare fructuoasă“, a precizat rectorul Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Sorin Rugină.
Pentru a conduce în siguranţă un autovehicul, este nevoie de o vedere bună, de o judecată corectă şi de timpi rapizi de reacţie, iar alcoolul, indiferent de cantitatea consumată, distorsionează toate cele trei simţuri menţionate, explică reprezentanţii Centrului Antidrog Constanţa. „De la începutul anului şi până acum, au avut loc, în judeţul Constanţa, o serie de accidente de circulaţie produse pe fondul consumului de alcool, în urma cărora şapte oameni şi-au pierdut viaţa şi câteva zeci de persoane au fost rănite. Iar tragedia celor implicaţi în aceste accidente se extinde şi la familiile şi apropiaţii lor, lucru care ar trebui să le dea serios de gândit celor care urcă la volan după ce au consumat alcool sau alte substanţe periculoase“, a explicat şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, Ciprian Sobaru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii