Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:24 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru în 18 octombrie 2024, pentru marcarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

ro

14 Oct, 2024 15:45 437 Marime text

Palatul Parlamentului, Sursa foto: Facebook

 
Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru pe 18 octombrie 2024, în intervalul orar 19:00 - 23:00, a decis, luni, conducerea Camerei Deputaţilor, pentru marcarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, potrivit agerpres.ro.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, o solicitare în acest sens din partea deputaţilor USR Oana Ţoiu şi a deputatului PSD Florin Manole, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor.

Documentul aminteşte că la 18 octombrie, la nivelul Uniunii Europene, este marcată Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, urmare a unui fenomen raportat în toată lumea, mii de persoane fiind exploatate în diferite forme, sexual sau prin muncă forţată.

Fenomenul este prezent şi în România, numărul victimelor şi al vulnerabilităţilor fiind în creştere, se arată în document.
"Din cauza numărului mare de victime şi a vulnerabilităţilor din România, ne dorim să tragem un semnal de alarmă şi să creştem nivelul de conştientizare al populaţiei asupra problemei, pentru a preveni acest tip de crimă organizată în ţara noastră. Nu în ultimul rând, prin iluminarea clădirii Parlamentului în culoarea albastru, România îşi manifestă solidaritatea şi determinarea în lupta împotriva traficului de persoane, alăturându-se astfel instituţiilor din întreaga lume care marchează ziua în acest mod, atât de ziua Mondială Împotriva Traficului de Persoane, cât şi cea europeană", se subliniază în solicitarea aprobată de conducerea Camerei.


Citește și:
Asociaţia Naţională a Surzilor din România organizează „Ziua Porţilor Deschise” la Palatul Parlamentului

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii