Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:20 19 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palaz face revolutie funciara la Rasova

ro

17 Oct, 2009 02:02 1796 Marime text
cap_3.jpgPe agenda de lucru a membrilor Comisiei Judeţene de Fond Funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa a fost înscrisă şi clarificarea situaţiei privind împroprietărirea corectă a locuitorilor comunei Rasova.

Cu toate că riscă să deranjeze pe mulţi din comună, prefectul judeţului, Claudiu Palaz, s-a decis să facă lumină în cazul proprietarilor de teren conform prevederilor legilor fondului funciar. Reprezentantul Guvernului în teritoriu cunoaşte foarte bine cum s-au derulat lucrurile la Rasova, la vremea când s-a dat startul „împroprietăririlor după ureche", el fiind secretar general al Prefecturii Constanţa. În urmă cu nouă ani, pe vremea primarului Dumitru Chirescu, au început discuţiile deoarece nu s-a ţinut cont de titlurile de proprietate ale oamenilor. Şeful administraţiei locale de atunci şi-a lăsat concetăţenii să se aşeze pe unde-i dorea sufletul, deşi titlurile erau emise pentru alte zone. „Oamenii din Rasova folosesc alte terenuri decât cele pentru care li s-a emis titlurile de proprietate. Acum, avem probleme cu cei cărora primarul Chirescu le-a spus să stea unde vrea şi nu vor să accepte alt amplasament", a specificat prefectul Palaz.

sedinta_de_fond_funciar.jpgCu toate că a rezolva această problemă ar însemna să-ţi pui în cap o mulţime de oameni, prefectul este hotărât „să taie în carne vie" şi să lămurească situaţia definitiv. „O parte sau alta se va supăra, dar oamenii trebuie să se aşeze exact cum sunt parcelele făcute de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, chiar dacă nu le convine", a subliniat înaltul funcţionar public. În timp, supărarea oamenilor din Rasova, ce vor fi forţaţi să se mute pe amplasamentele deţinute în mod legal, va trece, pentru că mişcarea pe care prefectul şi-o asumă acum le va fi de folos. „Dacă nu se conformează, nu vor putea să lase moştenire acele terenuri ocupate abuziv, nu vor putea să facă niciun dosar către APIA, pentru a obţine subvenţii de la stat, pentru că, totdeauna, fiind suprapuneri pe acele arii -dacă nu se identifică amplasamentul cu zona reală - vor avea probleme", a explicat prefectul judeţului, Claudiu Palaz.

{mos_ri:Claudiu Palaz,Rasova} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii