Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:40 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părerea constănţenilor „Neprofesionalismul, ineficienţa şi impasibilitatea domnului Căpăţînă… trebuie să ducă la demitere“

ro

11 Apr, 2016 00:00 2704 Marime text

Din ziua în care managerul SCJU Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, a anunţat că Secţia de Radioterapie „a murit“ (în conferinţa de presă susţinută pe 1 aprilie), echipa cotidianului ZIUA de Constanţa a demarat o campanie prin care a dorit să afle dacă, pentru evitarea închiderii secţiei respective, s-a apelat şi la parlamentarii constănţeni. În demersul nostru, v-am prezentat opiniile deputaţilor şi senatorilor de Constanţa pe această temă, dar şi cum vor să se implice astfel încât să vină în sprijinul bolnavilor de cancer care fac radioterapie şi au fost transformaţi în „navetişti de cursă lungă“.

La scurt timp după demersul ZIUA de Constanţa, unii politicieni locali au preferat să posteze pe reţelele de socializare punctele lor de vedere referitoare la închiderea Secţiei de Radioterapie din cadrul SCJU Constanţa. Un exemplu în acest sens este mesajul lui Vergil Chiţac, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Constanţa, care, pe 5 aprilie, scria pe Facebook: „În Constanţa se moare cu zile. Sunt absolut siderat că Spitalul Judeţean a rămas fără singurul aparat de radioterapie care deservea bolnavii de cancer din Dobrogea, pentru că i-a expirat autorizaţia de funcţionare, iar toată lumea pasează vina. Mai mult decât atât, situaţia era cunoscută de un an de zile, dar nimeni nu a făcut absolut nimic. Solicit Consiliului Judeţean Constanţa şi tuturor celor responsabili de situaţia existentă la Spitalul Judeţean să verifice cum s-a făcut managementul acestuia în ultimii doi ani şi jumătate! Este inadmisibil să ne condamnăm copiii şi părinţii la moarte pentru că banii nu ajung la şcoli şi la spitale, ci în buzunarele unor politicieni-afacerişti! Este inadmisibil ca mai-marii oraşului și județului să se opereze în clinici de lux din străinătate, iar nouă, celor de rând, să ne moară bunicii, părinții, copiii în spitalele de stat. Lucrurile nu mai pot continua aşa. Nu noi trebuie să cedăm. Trebuie să sperăm la normalitate și să ne batem pentru ea. Altfel, corupția ne ucide, unul câte unul!“

Apel către semeni

Unii cititori ar putea considera că atât vorbele liderului PNL Constanţa, cât şi declaraţiile parlamentarilor care ne-au răspuns până în prezent sunt doar declaraţii politice prin care aceştia vor să îmbrobodească cetăţenii şi să le arate cât de afectaţi sunt ei de situaţie, cât de necruţători sunt când vine vorba despre sănătatea semenilor şi cât de prompţi sunt când află despre o stare de fapt şi au pârghii pentru a interveni.

Iată de ce am considerat că opinia simplului cetăţean este cea care contează şi după care ar trebui să acţioneze toţi factorii decidenţi în mâinile cărora se află acum soarta bolnavilor de cancer din Dobrogea, cei care făceau radioterapie în speranţa că viaţa alături de cei dragi le va fi prelungită şi, de ce nu, poate vor învinge boala. Aşa că am lansat o provocare prin intermediul platformei Facebook, care a sunat aşa: „Bună ziua! Ne bucurăm să vedem că cetăţenii judeţului Constanţa nu au rămas indiferenţi la problema semnalată de cotidianul ZIUA de Constanţa referitoare la situaţia Serviciului de Radioterapie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa. Managerul instituţiei sanitare, Dănuţ Căpăţînă, a anunţat, în data de 1 aprilie, că, începând cu 4 aprilie, adică peste doar trei zile, singurul aparat de radioterapie din cadrul unităţii sanitare judeţene, care foloseşte cobalt, îşi opreşte activitatea. Astfel, sute, poate chiar mii de pacienţi diagnosticaţi cu cancer au rămas fără tratamentul care le dădea o şansă la viaţă. Pentru că dorim să aflăm, la cald, care este opinia constănţenilor cu privire la situaţia în care s-a ajuns şi pentru că am văzut din comentariile postate de dvs. pe platforma de socializare Facebook faptul că vă preocupă acest subiect, vă adresăm rugămintea de a ne spune care este punctul dumneavoastră de vedere cu privire la situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei“ Constanţa»“.

Opiniile simplilor cetăţeni contează!

Vă redăm răspunsurile câtorva dintre semeni:

Alexandru Efimov:

„Bună ziua! Viziunea pe termen scurt (asta este problema noastră cea mai mare). Suntem naivi, nu ştim să ne respectăm, nu prea mai avem nici demnitate şi acest lucru, pe termen lung, mai devreme sau mai târziu, înseamnă distrugere totală… J******e din politica românească se folosesc de această slăbiciune populară de care am dat dovadă timp de 26 de ani… Partidele, nu contează culoarea politică, ar trebui să conlucreze în proiectele de dezvoltare economice, sociale şi nu numai (acest lucru va fi posibil doar prin consecvenţă, implicare şi luare de atitudine din partea noastră atunci când urmează să se ia decizii)… Asta afectează toate ramurile şi este din vina noastră! Trebuie să ne recuperăm ţara şi să schimbăm tot… Este lipsă de bunăvoinţă şi de umanitate să anunţi cu trei zile înainte că se închide o unitate din spital…Se putea schimba această situaţie de mult… Cerea fonduri de la UE!!... Este vorba de vieţi umane aici. Neprofesionalismul, ineficienţa şi impasibilitatea domnului Căpăţînă referitor la ce s-a întâmplat trebuie să ducă la demiterea din poziţia pe care o deţine şi responsabilizarea lui pentru malpraxis până la schimbarea situaţiei… Ar trebui să facem o manifestare în faţa spitalului şi a biroului lui Căpăţînă!!!“
 
Georgeta Gheorghe: 
„Lucrez tot într-un spital clinic din Constanţa. Situaţia unităţilor sanitare, în general, este dezastruoasă, lipsa aparaturii medicale de înaltă performanţă face ca acurateţea diagnosticului şi tratamentului să fie nule. Din nefericire, tot pacientul are de suferit. Eu m-am confruntat cu aceste probleme atât ca angajat, cât şi ca pacient. Şansa mea a fost Bucureştiul, unde găseşti acceleratoare liniare de ultimă generaţie pentru iradierea tumorilor, iradiere ţintită, neavând riscul de a face cancer în timp la organele învecinate tumorii iradiate. Trebuie să ai cunoştinţe şi bani pentru a beneficia de aceste tratamente avansate ca tehnologie. Sper să ne auzim curând, deoarece, în cadrul spitalului în care lucrez, vom achiziţiona o serie de aparate medicale de înaltă performanţă, aparate care vor fi puse la dispoziţia pacienţilor din judeţul nostru.“
 
Cătălina Szabo:
„Bună seara, problema a fost discutată într-un anume fel şi în emisiunea de la TV Neptun din această seară «Cu Capsa pusă», dar, din păcate pentru noi, cei bolnavi, cei ce depindem într-un fel sau altul de tratamentul cu radioterapie, simplele discuţii nu ne ajută cu nimic… Am fost de-a dreptul furioasă să îl aud pe domnul Avram spunând că noi, pacienţii, ne simţim OK în timpul procedurilor şi că putem suporta drumul cu autobuzul 300 de km… E strigător la cer. Presupun că doar un bolnav ştie ce suportăm şi cât suntem de afectaţi fizic, psihic, mentalul nostru e la pământ, iar unii se joacă pur şi simplu cu şansa noastră la viaţă. Este a doua lovitură… acum câteva săptămâni stopându-se achiziţionarea Tamoxifenului, un medicament vital în neoplasmul mamar… medicament care nu mai există în farmaciile din România şi pentru care nu există înlocuitor… Soluţia, un drum în Bulgaria… E corect, oare, cum suntem trataţi? Nu ne-a învins cancerul… dar ne învinge Sistemul Sanitar“.
 
Lupu Radu:
„Bună seara, ca să vă daţi seama care este părerea mea, vă voi oferi doua linkuri. Îmi pare rău că sunt de la concurenţă.
 
http://observator.ro/stiri-social-se-intampla-din-nou-la-spitalul-judetean-la-cardiologie-prin-ce-situatie-revoltatoare-a-trecut-fiica-unui-pacient-353974.html?replytocom=283909#respond
 
http://observator.ro/in-exclusivitate-externat-stare-ameliorata-mort-acasa-dupa-doua-zile-361576.html
 


Pacientul din cele două articole este sau era tatăl meu. SCJU nu este spital... este o măcelărie, un abator, este plantaţia lui Căpăţînă şi a şefilor de secţie care nu se uită la tine fără şpagă. Pe scurt, 90% din personalul din SCJU trebuie să dispară sau să fie pus un manager care să taie şi să spânzure... dar nu pacienţi, ci j******e de asistente şi doctori care fac meseria de râs. Nu e posibil, ca asistentă, să furi pamperşi şi medicamente aduse de acasă de către pacienţi. Este o clădire insalubră atât din punct de vedere igienic, cât şi al personalului (aici includem şi ciobanii de la ZIP)“.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii