Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:19 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Părintele Ştefan Popa a trecut la Biserica Autonomă după Vechiul Calendar (galerie foto)

ro

28 Oct, 2013 00:00 40762 Marime text
În localitatea Mihail Kogălniceanu a fost sfinţită, ieri, în curtea unei proprietăţi private, o biserică ce aparţine de Mitropolia Autonomă Creştin Ortodoxă după Vechiul Calendar şi căreia i s-a alăturat părintele Ştefan Popa de la Topraisar, răspopit de Arhiepiscopia Tomisului pe criterii morale.
Oamenii au participat în număr mare la slujba de sfinţire a lăcaşului de cult, care s-a desfăşurat în aer liber.
La ceremonial a fost prezent din partea bisericii autonome, Mitropolitul Gherasim. Printre preoţii participanţi s-a aflat şi Gabriel Mascaş, care a slujit la Cernavodă. Gabriel Mascaş este implicat şi în viaţa politică. În vara anului 2012, acesta a fost ales consilier judeţean din partea PP-DD.
Mitropolia Autonomă Creştin Ortodoxă după Vechiul Calendar în Italia este organizată după cum urmează: Centru Mitropolitan; Centru Eparhial; Centru Misionar; Misiuni; Mănăstiri. Clericii fiecărei Misiuni se numesc „Preoţi Misionari”, iar superiorii Centrelor Misionare se numesc „Protoierei Misionari”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • CONSTANTIN GRUEV 08 Sep, 2018 19:40 L-am cunoscut pe Pr. Stefan pe cand sluja la Topraisar, un om care te trezeste la realitate,si iti arata Calea,stie foarte bine cum sa-i duca pe enorias spre DUMNEZEU.
  • Cos 08 Feb, 2015 16:25 Parintele Ștefan este un preot care știe sa întoarcă oamenii către Dumnezeu! Va multumim părinte! Sunteti minunat! Dumnezeu sa va aibe in paza
  • Mihai 29 Oct, 2013 15:20 ma bucur mult pentru parintele stefan, l-am cunoscut la Topraisar, am avut mult ajutor de la dansul, si mai mare imi este bucuria ca il vad si pe parintele Macarie, si sfintia sa a fost mult defaimat, cu toate ca a ramas ceva in urma dansului, il cunosc foarte bine, mergeam foarte des la 23 august la sf. rugaciuni
  • NICOLE 29 Oct, 2013 15:15 Ma bucur mult pentru parintii acestia il cunosc pe parintele Stefan, dar ma bucur ca il vad si pe parintele Macarie in poze , si
  • popariciu 28 Oct, 2013 13:21 adica la aia poti ca nu conteaza