Pârjolește sudul țării! La Giurgiu au ars aproape 15 hectare și o porțiune de cale ferată
Pârjolește sudul țării! La Giurgiu au ars aproape 15 hectare și o porțiune de cale ferată- Pompierii giurgiuveni au intervenit în ultimele ore pentru localizarea și lichidarea mai multor incendii care s-au declanșat în câteva localităti, precum Greaca, Putineiu, Grădinari, Palanca, Bâcu și Gogoșari
Potrivit ISU Giurgiu, pompierii giurgiuveni au fost solicitați în ultimele ore pentru localizarea și lichidarea mai multor incendii care s-au declanșat în câteva localităti, precum Greaca, Putineiu, Grădinari, Palanca, Bâcu, Gostinari și Gogoșari.
Astfel, la Greaca a ars o cultură de căpșuni, pe o suprafață de aproximativ 3.300 metri pătrați și miriște, pe circa 5.000 metri pătrați. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, cu o autospecială de stingere, spune ISU Giurgiu.
„La Putineiu au ars aproximativ două hectare de litieră (plantație de salcâm) și miriște de grâu, pe o suprafață de circa patru hectare. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere și o cisternă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise”, specifică pompierii giurgiuveni.
Totodată, în localitatea Grădinari au ars traverse de cale ferată, vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș și deșeuri menajere, pe o suprafață de aproximativ cinci hectare. La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Stației Mihăilești, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Pentru ca pompierii să poată interveni în condiții de siguranță, a fost oprită circulația trenurilor deoarece incendiul se manifesta pe terasamentul căii ferate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise, mai adaugă sursa citată.
La Palanca au ars aproximativ două hectare de miriște de porumb și vegetație uscată, în localitatea Bâcu au ars vegetație uscată și lăstăriș, pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați. Pe raza localității Gogoșari au ars lăstăriș și păpuriș, pe o suprafață de circa cinci hectare, iar la Naipu-vegetație uscată, pe o suprafață de circa 200 metri pătrați, mai precizează sursa menționată.
Citește și„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot extinde rapid pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, încheie sursa.
Incendiu la un depozit de cherestea în Constanța. Au intervenit pompierii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp