Parteneriat pentru o nouă șansă. Deținuți în vizită la Biblioteca Județeană Constanța
Parteneriat pentru o nouă șansă. Deținuți în vizită la Biblioteca Județeană Constanța
28 Aug, 2024 20:45
ZIUA de Constanta
630
Marime text
- Vizita a inclus o expoziție impresionantă de picturi realizate de deținuți, o prezentare a istoriei bibliotecii, precum și o ședință de explorare a emoțiilor, susținută de psihoterapeutul Georgiana Bucatariu.
Un grup de deținuți de la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă a avut ocazia să viziteze Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, într-o acțiune dedicată sprijinirii reintegrării sociale, anunță Penitenciarul Poarta Albă într-o postare pe Facebook.
„Acest parteneriat valoros, pe care îl avem cu biblioteca, demonstrează angajamentul nostru continuu de a oferi persoanelor custodiate oportunități de dezvoltare personală și educațională”, transmit reprezentanții penitenciarului.
Vizita a inclus o expoziție impresionantă de picturi realizate de deținuți, o prezentare a istoriei bibliotecii, precum și o ședință de explorare a emoțiilor, susținută de psihoterapeutul Georgiana Bucatariu.
„Am avut onoarea de a explora colecțiile speciale ale bibliotecii, prezentate cu pasiune de d-na Doina Moșoiu.
Pentru deținuți, aceste câteva ore petrecute într-un mediu cultural și educativ au fost mai mult decât o simplă vizită, au fost un pas important spre reabilitare și reintegrare în societate, conform sursei.
„A fost ca o plimbare de vară,” a spus unul dintre ei la plecare, exprimând speranța și bucuria pe care această experiență le-a adus.
Prin astfel de inițiative, Penitenciarul Constanța-Poarta Albă continuă să investească în viitorul celor care, la finalul perioadei de detenție, își vor relua locul în comunitate.
Citește și
În județul ConstanțaDoi bărbați duși după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii