Parteneriat romano-francez in domeniul agricol
Parteneriat romano-francez in domeniul agricol
10 Sep, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
598
Marime text
Ieri, a fost inaugurat in Constanta Centrul de Informare si Formare Europeana pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, cu sediul in cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala din teritoriu. Centrul a luat fiinta prin parteneriatul dintre CEDER (Regional Center for Sustainable Rural Development), organizatie non-guvernamentala, si DADR Constanta, va avea o durata de functionare de cel putin cinci ani si va dispune de o baza logistica complexa formata dintr-o retea de opt computere, conectate la reteaua Internet. Personalul care va deservi acest centru este format din doua persoane specializate in actiuni de informare si dezvoltare rurala si un voluntar US Peace Corps. "Obiectivul general al centrului este acela de sensibilizare populatiei active din mediul rural, asupra integrarii Romaniei in Uniunea Europeana", a declarat Marioara Nicolaescu, director al Oficiului Judetean de Studii Pedologice si Agrochimice Constanta. Activitatea centrului va consta in aducerea informatiei specifice si specializate cat mai aproape de agricultori si populatia rurala, sensibilizarea personalului de conducere si tehnic pentru a deveni intermediarul acestui flux informational si cresterea participarii agricultorilor la proiecte educationale si structurale. Se va pune accent nu numai pe formarea profesionala, ci si pe implementarea programelor care sunt in curs de derulare sau contractare, in care Centrul Regional de Resurse pentru Dezvoltare Rurala Durabila este partener.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii