Partidele din opozitie cer demisia ministrului Sanatatii, Mircea Beuran
Partidele din opozitie cer demisia ministrului Sanatatii, Mircea Beuran
25 Sep, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
748
Marime text

Comisia numita de Senatul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davilla" a stabilit ca Mircea Beuran si-a pus numele in calitate de autor pe o lucrare a unor cercetatori straini. Gestul lui Mircea Beuran il descalifica din toate punctele de vedere. Ministrul Sanatatii si-a obtinut doctoratul si gradul didactic pe baza lucrarilor semnate cu numele sau. Plagiatul dovedit anuleaza, practic, intreaga activitate profesionala a medicului Beuran. Presa a publicat documente care demonstrau plagiatul, iar ministrul Sanatatii s-a aparat mintind si denigrandu-i pe cei care l-au acuzat. Presedintele Ion Iliescu a sarit imediat in apararea fostului sau consilier: "Sunt oameni deranjati de masurile care au fost luate pentru a dezvalui unele neregularitati si ilegalitati in sistemul de sanatate. Dezavuez acest lucru si vreau sa se stie ca am toata increderea in corectitudinea si in eficienta ministrului Beuran". La randul sau, Adrian Nastase s-a declarat "convins ca Mircea Beuran a deranjat foarte multe grupuri de interese din zona vinzarilor de medicamente si a directorilor de spitale". Intr-un sistem politic normal, ministrul Beuran si-ar fi dat demult demisia, iar presedintele si primul-ministru si-ar fi cerut scuze imediat ca au promovat in functii de maxima importanta in stat un om lipsit de moralitate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii