Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie – „Deși este o încercare grea, vedem învierea Fiului lui Dumnezeu ca având, astăzi, un înțeles și mai profund“

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie a transmis tradiționala Pastorală de Paște, intitulată în acest an „Învierea lui Hristos – ridicarea firii noastre din suferință și moarte“.
 
 

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare. 

Iubiţi credincioşi, Hristos a înviat! Grele și amare sunt lacrimile ce curg pe altarele Bisericii lui Hristos, în aceste momente de grea încercare a întregii umanități. Sunt lacrimi de tristețe pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar și lacrimi pentru că, poporul lui Dumnezeu, nu poate participa așa cum se cuvine la sărbătoare sărbătorilor. Săvârșirea Sfintei Liturghii fără participarea poporului lui Dumnezeu, denotă o imagine greu de descris în cuvinte, iar îndemul lui Hristos: Pace tuturor! rămâne parcă fără răspuns. 

Deși este o încercare grea, vedem învierea Fiului lui Dumnezeu ca având, astăzi, un înțeles și mai profund, conștienți fiind de faptul că fără învierea Lui, omul se îndreaptă către nicăieri. El, Lumina lumii, vine astăzi în maximă apropiere de omul aflat în suferință, prin lumina învierii, lumină ce străbate întunericul păcatului, a bolii și a morții, oferindu-ne speranța că vom trece împreună cu Dumnezeu peste întunericul suferinței pe care o trăim, și curând vom vedea iar lumina restaurării tuturor în Hristos.  

„Dumnezeu este iubire” spune Sfântul Evanghelist Ioan, iar iubirea Sa nemărginită nu lasă făptura creată din iubire, să cadă în moarte. Chiar dacă îngăduie boala și suferința, ele sunt în lume, pentru a aminti lumii, că nu se poate face nimic fără Dumnezeu. Suferința lumii înseamnă de fapt depărtarea acesteia de Izvorul binelui și, în același timp, se poate prezenta ca realitate necesară lumii, pentru a conștientiza necesitatea rugăciunii, a postului, a iertării și a iubirii în Hristos. 

Iubiți fii duhovnicești, Lumina învierii lui Hristos aduce binecuvântarea și iertarea Părintelui Ceresc întregii creații și în special omului. Deși păcatele ne osândesc, învierea Fiului lui Dumnezeu dovedește firii noastre că poate învia și, că se poate înălța către mântuire. Prin El trecem de la moarte la viață, căci Fiul se face Om pentru a-l ridica pe om la Dumnezeu. 

Omul cel nou, care își însușește roadele jertfei și învierii lui Hristos are capacitatea de a lupta cu patimile, împlinind astfel voia divină. Prin această biruință asupra păcatului, viața lui Hristos strălucește în viața noastră, iar omul ajunge la starea în care poate spune asemenea Sfântului Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în Mine” (Galateni, 2, 20). Trupurile noastre neputincioase înaintea suferinței și a morții se arată biruitoare prin învierea lui Fiului lui Dumnezeu, „căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor” (II Cor. 4, 10 – 11). 

Omul care iubește viața, trebuie să învețe să iubească pe Dumnezeu și pe aproapele, ca pe sine însuși. Nimic nu poate fi realizat fără iubire, mai ales acum în ceasul greu al încercării, ceas ce ar trebui să deștepte în fiecare dintre noi gândul cel bun, gând ce are ca fundament sentimentul iubirii. Modelul iubirii absolute ni-l oferă tot Dumnezeu, Care dă pe unicul Său Fiu la moarte, pentru ca noi să fim vii. Răscumpărarea noastră s-a plătit cu preț mare, nu de aur și argint, ci de sânge. De aceea spune Apostolul Neamurilor: „voi nu sunteți ai voștri, căci ați fost răscumpărați cu preț” (I Cor. 6, 19 – 20). Acest mare preț al Sângelui lui Hristos ne îndatorează ca la iubirea pe care ne-o oferă Dumnezeu, să răspundem tot cu iubire. Acest răspuns trebuie să se vadă în ieșirea omului din egoism, din iubirea de sine, în lucrarea faptelor pentru binele celuilalt, astfel încât să putem auzi fiecare cuvintele Mântuitorului Hristos: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” (Matei 25, 34-36). 

Dreptmăritori creștini, Am primit de la Dumnezeu, fiecare dintre noi, anumite daruri pe care trebuie să le facem lucrătoare în vederea obținerii celor mai bune rezultate pentru semeni. Darul suprem însă se numește libertate, și de înțelegerea acestuia depinde întreaga conduită morală a omului. A fi deplin liber înseamnă să nu fi supus nici unei patimi, ci numai lui Dumnezeu, fundamentul libertății noastre. Manifestarea libertății noastre nu trebuie să îngrădească niciodată libertatea semenilor. Acțiunile noastre trebuie să fie spre folosul celuilalt și nu spre pierderea lui sufletească și trupească. 

Numai prin manifestarea corectă a libertății în har, a acestui mare dar divin, omul poate să ajungă la înțelegerea jertfei de pe Golgota, fără de care, nici un om, nu poate să meargă pe calea mântuirii. Primirea luminii învierii lui Hristos,cere cu necesitate, participarea noastră activă la viața în Hristos, iar aceasta se realizeazădoar prin Sfintele Taine și slujbele Bisericii, în centru fiind Sfânta Liturghie, în care Fiul lui Dumnezeu este prezent real, în mijlocul nostru, în viața noastră. Numai așa ne putem manifesta libertatea, ca prin faptele cele bune, prin jertfa personală, să ne facem părtași deplin roadelor jertfei lui Hristos, Dumnezeul nostru. Credința și faptele bune sunt aripile fiecărui om care dorește să se înalțe către viața în iubirea Sfintei Treimi. 

Înțeleasă în acești termeni, libertatea omului devine izvorul iubirii, ce se manifestă față de Dumnezeu pe de o parte, și față de aproapele aflat în suferință pe de altă parte. Dacă Hristos ia asupra Sa neputințele noastre, și noi suntem datori să purtăm „slăbiciunile celor neputincioși, și să nu căutăm plăcerea noatră, ci, fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire” (Romani 15, 1-2). Suferința acestei lumi nu este altceva decât urmare a păcatului, a depărtării noastre de Dumnezeu. Însă Creatorul nostru nu dorește „moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”, de aceea, îngăduie suferința ca mijloc de vindecare a lumii care a uitat de El, oferindu-ne și tratamentul necesar vindecării în Biserica Sa prin Sfânta Împărtășanie. 

Iubiți credincioși, Salvarea lumii s-a realizat adesea prin puterea rugăciunii Bisericii lui Hristos, căci în ea,Cel care ni se împărtășește este tocmai Cel Care s-a jertfit pentru ca noi să fim vii. În Hristos avem singura nădejde de salvare, El fiind Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. Numai Dumnezeu aude glasurile celor aflați în suferințe și nevoi, oferind fiecăruia vindecare prin Sfintele Taine. Credința că Hristos este aproape de suferința noastră este o realitate, căci El Însuși ne-a promis prin gura Palmistului: „Striga-va către Mine și-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, și îi voi arata lui mântuirea Mea” (Psalm 90, 15-16). 

Astăzi, în cea mai importantă zi, ziua cea dintâi a săptămânii, suntem încredințați că vom fi vii, căci jertfa și învierea Fiului lui Dumnezeu înseamnă biruirea iadului și a morții. Astăzi cei din întuneric au fost ridicați de Hristos la lumina cea neînserată al învierii, iar noi suntem ridicați de la pământ la cer prin primirea Sfintei Euharistii. Astăzi toate sunt pline de lumina lui Hristos care luminează tuturor, încât plânsul devine bucurie, iar credința devine o vedere tainică dar sigură a lui Hristos Cel înviat.Săvârșirea Sfintei Liturghii are o importanță capitală, mai ales în aceste zile de încercare, căci în cadrul ei, credinciosul vede lumina lui Hristos, capătă nădejde și înaintează pe drumul care duce la mântuire. 

Iubiți fii duhovnicești, Chemarea lui Hristos, rostită astăzi în Biserica Sa, îndeamnă pe fiecare să ia aminte la faptele săvârșite, și să caute îndreptarea, fără de care nu se poate realiza apropierea de Dumnezeu. Lipsa acestei apropieri are consecințele pe care le simțim din plin. Numai prin unirea cu Hristos realizată prin intermediul Sfintei Împărtășanii, omul are garanția propriei învieri și implicit a trăirii în iubirea lui Dumnezeu. 

Participarea la Sfânta Liturghie este deosebit de importantă, căci numai prin ea omul dobândește medicamentul atât de necesar. Ea reprezintă intrarea și gustarea încă din această viață a veșniciei lui Dumnezeu. Aici harul divin ridică pe om din neputință, pregătindu-l permanent pentru întâlnirea cu Hristos. Importanța acestei întâlniri este covârșitoare, de aceea trebuie tratată cu maximă responsabilitate. 

Glasul Sfintei Liturghii oferă credincioșilor bucuria învierii Fiului lui Dumnezeu. Acest glas, ce răsună neîncetat de două milenii, ni-L înfățișază pe Hristos încă de la întrupare, El Însuși stând în chip nevăzut și cercetând inimile tuturor. Prin faptul că nimic nu poate da omul pentru sufletul său, responsabilitatea față de sufletele credincioșilor este pusă pe umerii neobosiți ai ierarhilor și preoților, care „cu timp și fără timp” se ostenesc să ridice pe fiecare în iubirea lui Dumnezeu. 

Iubiți credincioși,  Hristos a înviat astăzi pentru toți, iar lumina Sa a fost adusă pe pământul nostru de către cel întâi chemat dintre Apsotoli,Sfântul Andrei, care, acum aproape două milenii, aducea la Tomis bucuria învierii lui Hristos, iar peștera în care a locuit este pentru noi, cei de astăzi, cel dintâi altar creștin din care lumina învierii Domnului este oferită tuturor. 

Fiind smerit urmaș al Sfântului Andrei, și eu în calitate de ierarh al Tomisului, vă îndemn să facem din inimile noastre altare, în care să se sălașluiască lumina lui Hristos, și astfel, prin cuvânt și faptă, să ne facem adevărate candele de lumină, adevărați mărturisitori ai lui Dumnezeu. 

Lumina din această noapte sfântă, să lumineze sufletele voastre, așa cum oarecând a biruit cu putere mare întunericul morții. Tăria credinței noastre în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, reprezintă vindecarea noastră sufletească și trupească, iar lumina învierii Sale reprezintă arvuna învierii tuturor.  

Vă îmbrățișez cu părintească dragoste și vă doresc o viață nouă în Hristos Domnul Cel Înviat, zile îndelungate, cu pace, întru bucurie și cu sănătate deplină și vă adresăm vestirea cea de biruință purtătoare꞉  Hristos a înviat! 

Al vostru Arhipăstor, pentru tot binele doritor şi către Hristos Cel înviat rugător, † TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI