Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:26 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru constănţeni, printre concurenţii la „Mamaia copiilor" (galerie foto)

ro

04 Jul, 2011 02:06 1790 Marime text

mamaia_copiilor_2.jpgÎntre 7 şi 10 iulie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, se va desfăşura cea de a XI-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor", organizat de Asociaţia Culturală Mamaia Copiilor, Societatea Română de Radiodifuziune, Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Societatea Română de Televiziune şi SC Euroconcert SRL. Cu un buget mult mai redus faţă de 2010, organizatorii speră că se vor descurca cu sprijinul autorităţilor locale. „Mamaia copiilor" va debuta cu un moment dedicat memoriei marelui poet Adrian Păunescu, care, ani de-a rândul, a fost preşedintele juriului festivalului. „La preselecţiile care au avut loc în 24 de centre zonale, au fost audiaţi peste 1.300 de copii.

DSCF2191.jpgÎn finală, vor concura circa 200 de copii talentaţi, la două secţiuni: creaţie şi interpretare. Secţiunea Creaţie are trei subsecţiuni: Copii, Şcolari şi Adolescenţi, la fiecare subsecţiune participând 8, 9 şi respectiv 7 concurenţi. Secţiunea Interpretare este structurată pe grupuri: mari şi mici, şi 5 grupe de vârstă. Cât priveşte premiile, avem 10 premii I, 10 premii II, 10 premii III, 12 premii speciale şi patru trofee", a declarat directorul general al festivalului, Liviu Manolache. Printre participanţi se numără şi trei constănţeni: Diana Antonică, la categoria 16-18 ani, Bianca Niţă la categoria 10-12 ani, Nicola Iuliana Dragu, la categoria 7-9 ani, o elevă din Medgidia - Elena Zlatov, la categoria 13-15 ani, şi grupa Armonia din Năvodari, la categoria grupe mari. „Ne bucurăm că festivalul a ajuns la cea de-a XI-a ediţie, că avem copii talentaţi, că părinţii investesc în continuare în talent", a mai spus Liviu Manolache. Copiii vor fi cazaţi la Tabăra din Eforie Nord, Tabăra din cadrul Palatului Copiilor din Constanţa şi la Tabăra din Năvodari.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii