Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:04 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru minori, depistați la cerșit în zona Tomis III din municipiul Constanța. Ce măsuri au aplicat autoritățile

ro

20 Oct, 2022 14:56 1397 Marime text
Minori depistați la cerșit. foto: Primăria ConstanțaPolițiștii locali constănțeni acționează permanent atât pentru a preveni cerșetoria, cât şi pentru a-l diminua. Cu toate acestea, persoanele care apelează la mila trecătorilor revin pe străzi.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, zilele trecute, polițistii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice au acționat în zona Tomis III, ocazie cu care au depistat 4 minori (2 băieți și 2 fete), lipsiți de supravegherea ori ocrotirea parinteasca sau a reprezentanților legali care se deplasau printre autovehiculele staționate la semafor, apelând la mila publicului.

„Îi vedem cu mâna întinsă și avem tendința să îi compătimim. Atunci când le oferim bani, nu facem altceva decât să îi încurajăm și să prelungim prezența cerșetorilor pe străzi.
Cu ajutorul nostru, cerșetoria devine o afacere foarte profitabilă care poate genera zilnic câștiguri impresionante. Există situații în care aceste persoane câștigă în câteva zile cât alți oameni, care au un loc de muncă, într-o lună întreagă“ - au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Polițiștii locali i-au condus la sediul Poliției Locale în vederea efectuării de verificări suplimentare și, ulterior, cei patru au fost predați, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. d) din Legea nr. 155/2010 a Poliției Locale,  către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța - Centrul de plasament Antonio. Mai mult, împotriva a 3 părinți/reprezentanți legali au fost dispuse măsuri de sancționare contravențională cu amendă pentru încălcarea prevederilor art. 2 pct. 33 din Legea 61/1991.

„De la începutul lunii septembrie și până în prezent, polițiștii locali constănțeni au aplicat 261 de sancțiuni, în valoare totală de 27.100 lei pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991.

Vă rugăm să rețineți! Prin generozitatea noastră nu facem altceva decât să încurajăm cerșetoria și să finanțăm rețelele de trafic de persoane.

Dacă întâlniți astfel de situații, vă rugăm să apelați dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța la nr. de telefon 0241.484.205 sau 0341.922 și să nu dați curs cererilor unor astfel de persoane“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii