Patru ofertanţi au licitat pentru închirierea ornamentelor pascale la Constanţa

17 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2223
Marime text
Primăria Constanţa a organizat achiziţie publică privind furnizarea prin închiriere, inclusiv montare-demontare, a unor produse constând în instalaţii de iluminat ornamental cu ocazia sărbătorilor pascale 2017 în municipiu.
Responsabilul Serviciului Drumuri şi Iluminat Public, Mihaela Pătruţoiu, ne-a precizat că la licitaţie s-au prezentat patru ofertanţi, iar săptămâna viitoare va fi comunicat şi câştigătorul licitaţiei.
Criteriul de adjudecare a fost preţul cel mai scăzut, iar valoarea estimată a achiziţiei este de 132.000 de lei, fără TVA.
Produsele constând în instalaţii de iluminat ornamental cu ocazia sărbătorilor pascale 2017 vor fi furnizate pe raza municipiului Constanţa, în intersecţii, sensuri giratorii şi pe bulevarde. Lucrările pentru realizarea iluminatului festiv se vor realiza conform cantităţilor de lucrări. Toate produsele decorative utilizate în iluminatul festiv vor fi echipate cu sursă de lumina de tip Led, astfel încât să se asigure un consum mic de energie electrică.
Conform caietului de sarcini, ofertanţii au prezentat descrieri detaliate şi fotografii ale produselor care urmează să fie furnizate. Cele 137 de produse care fac obiectul achiziţiei prin închiriere au următoarele specificaţii tehnice:
- traversare panou luminos bidimensional pe cadru de aluminiu de dimensiuni de aproximativ 6,00 x 1,5 m, echipat cu perdea luminoasă Led de culoare alb rece, cu mesajul „Paşte Fericit!“, şi cu furtun luminos Led alb rece. Se montează ca traversare pe şufe.
- figurină luminoasă tridimensională, sub forma unui ou, dispusă pe structură de aluminiu de dimensiune de aproximativ H = 1,5m x 0,90 m, echipată cu furtun luminos de diverse culori combinate: roşu, alb rece, alb cald, albastru, galben, roz, verde, urmând a fi montate în sensuri giratorii.
- figurină luminoasă bidimensională pe cadru de aluminiu de dimensiuni de aproximativ 1,20 x 1,00 m, sub forma unui iepuraş cu ou, echipată cu furtun luminos de culoare roşie şi alb rece. Se montează pe stâlpi.
- figurină luminoasă bidimensională sub forma unei candele, pe structură de aluminiu de dimensiuni aproximative de 1,20 x 1,20 m, echipată cu furtun luminos de culoare alb cald şi roşu. Se montează pe stâlpi.
- figurină luminoasă bidimensională pe cadru de aluminiu de dimensiuni aproximative de 1,20 x 1,00 m, sub forma unei lumânări cu ou, echipată cu furtun luminos de culoare roşie şi alb rece. Se montează tot pe stâlpi.

Surse din cadrul administraţiei locale ne-au precizat că preţul cel mai mic (120.000 de lei) ar fi fost oferit de o societate comercială din Cluj, Neon Lighting SRL. Rămâne de văzut dacă aceştia vor fi declaraţi şi oficial câştigătorii licitaţiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii