Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:03 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru salvatori SMURD au murit în lacul Siutghiol în urmă cu opt ani. Cronologia evenimentelor (GALERIE FOTO)

ro

15 Dec, 2022 00:00 2571 Marime text
  • Accidentul a fost anunțat prin apel la 112 la ora 16:11
  • Persoanele care și-au pierdut viața au fost: pilotul cmdr. Petre Corneliu Cătuneanu, copilotul cpt. cmdr. Ginel-Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu și asistenta medicală Gabriela Harton
  • La ora 04:10 s-a încheiat operațiunea de căutare-salvare a membrilor echipajului
În urmă cu opt ani, pe 15 decembrie 2014 a avut loc un accident aviatic în zona lacului Siutghiol. În urma incidentului, patru persoane ce făceau parte din echipajul elicopterului SMURD și-au pierdut viața. Este vorba despre: pilotul cmdr. Petre Corneliu Cătuneanu, copilotul cpt. cmdr. Ginel-Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu și asistenta medicală Gabriela Harton. Înainte de producerea tragediei, cele patru persoane de la bordul elicopterului au transportat din Tulcea la Spitalul Județean Constanța un pacient ce suferea de pneumonie pulmonară.

La o zi după accident, pe 16 decembrie 2014, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, subcomisarul de poliție Monica Dajbog a susținut o declarație de presă în care a redat cronologia misiunii de căutare-salvare în cazul accidentului.
Astfel, după efectuarea analizei operative privind modul de desfășurare a misiunii, au reieșit următoarele:

Elicopterul EC 135 din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, aflat în serviciu la Punctul de Operare Aero-medicală Constanţa a decolat de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu la ora 16:06, după realimentare, îndreptându-se către locul de staţionare, pe Aeroportul Tuzla, în condiţii meteo normale pentru zbor.  

Anterior, elicopterul realizase o misiune de salvare aero-medicală. Accidentul aviatic s-a produs în timp ce aeronava survola lacul Siutghiol. Respectivul lac are o lungime de 7,5 km, lăţime medie de 2,5 km, adâncime variabilă între 6-7 metri, fund acoperit de mâl, iar în ziua de 15 decembrie, temperatura apei era de două grade Celsius.

Aceste date sunt importante în condițiile în care, conform Manualului Internaţional de Căutare – Salvare şi a specificaţiilor din diagrama acestuia, în situaţia dată supravieţuirea conştientă ar fi putut fi de cel mult 12 minute, iar supravieţuirea generală de cel mult 20 de minute în apă la temperatura de două grade Celsius.

În ceea ce privește elicopterul, acesta era în serviciu din iunie 2013, fiind achiziţionat de către Consiliul Judeţean Constanţa în cadrul Proiectului Transfrontalier cu finanţare europeană „Equipment to Save Our Lives”, în cadrul Programul Operaţional comun România-Bulgaria 2007-2013. Aeronava era în exploatare în cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne din 6 noiembrie 2014 şi realizase 188 ore de zbor.

La data de 6 noiembrie 2014 a avut loc predarea-primirea aeronavei de la Consiliul Judeţean Constanţa către IGAv, iar inspecţia pentru înmatricularea aeronavei a avut loc în aceeaşi zi la sediul EUROCOPTER România. La data de 25 noiembrie 2014 aeronava a fost recepţionată la sol şi în zbor de către o comisie a IGAv, aeronava funcţionând normal. În aceeaşi zi, elicopterul s-a deplasat în zbor la Punctul de Operare Aero-medicală Constanţa.


Aeronava nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotată cu pilot automat şi baliză pentru semnalizare în caz de accident aviatic pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor.

Elicopterul avea la bord un echipaj format din: pilot cmdr. Cătuneanu Petre Corneliu – cu o experienţă de 2.900 ore de zbor; copilot cpt. cmdr. Crăcănel Ginel-Claudiu – cu o experienţă de 1.600 ore de zbor; medic dr. Vizireanu Laura și asistent medical Harton Gabriela.
 

La ora 16:11 a avut loc primul apel la 112 care anunța accidentul

La ora 16:11 s-a primit primul apel la 112 care a anunţat că un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. Ulterior, la orele 16:12 şi 16:14 s-au primit şi alte apeluri la 112 prin care a fost anunţată prăbușirea unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol.

La ora 16:11, ISU Constanţa a alertat forţele din subordine şi a ordonat trimiterea la locul accidentului a acestora, concomitent cu raportarea la Centrul Operaţional de la nivelul IGSU, fiind luate măsuri conform procedurilor operaţionale pentru acest tip de eveniment.

Conform procedurilor IGSU, timpii de reacţie pentru alertare sunt de trei minute, iar viteza medie de deplasare a autospecialei la fața locului este de 60 km/oră. Distanţa de la ISU Constanţa până la malul lacului este de 10 kilometri.


Din cauza condiţiilor de trafic, echipajele ISU au ajuns la locul evenimentului în aproximativ 15 minute.

În primă fază, la 16:12 s-au trimis la locul intervenţiei două autospeciale de intervenţie cu o barcă şi zece subofiţeri de la Detaşamentul Constanţa, care au ajuns la 16:29. Concomitent, au fost alertate echipajele medicale de urgenţă prespitalicească (ambulanţă şi SMURD).

Conform procedurilor, timpii de ajungere la caz pentru echipajele de prim-ajutor sunt de opt minute în mediul urban pentru 90% din cazuri şi de 12 minute în mediul rural pentru 75% din cazuri, iar pentru echipajele de urgenţă şi de terapie intensivă mobilă sunt de 15 minute în mediul urban pentru 90% din cazuri şi de 20 minute în mediul rural pentru 75% din cazuri.

La ora 16:15, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea a activat Centrul Operațional de Comandă al Ministerului Afacerilor Interne, precum şi Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului.
Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea s-a deplasat la locul producerii accidentului și a solicitat Secţiei Parchetelor Militare să trimită procurori militari criminalişti pentru desfășurarea cercetărilor. Informația despre producerea accidentului a fost comunicată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat Raed Arafat, la ora 16:15.

 
Ministrul afacerilor interne a ajuns la fața locului la ora 18:00

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne a ajuns în jurul orei 18:00 la locul accidentului aviatic și a dispus intensificarea măsurilor de căutare-salvare, dar şi de iluminare a locului accidentului. S-a folosit un elicopter de la Ministerul Apărării Naţionale şi altul de la Inspectoratul General pentru Aviaţie, ambele dotate cu proiectoare şi mijloace pentru iluminat.

La 16:16, Centrul de Coordonare ROMATSA a fost informat prin intermediul sistemului unic de urgență 112 că aeronava s-a prăbuşit în lacul Siutghiol – Mamaia, la 500 de metri de mal.

La ora 16:17, conform Regulamentului aprobat prin HG nr. 741/2008, a fost declanşată faza de căutare-salvare la nivelul Centrului de Coordonare SAR-ROMATSA. La aceeași oră a ajuns la locul accidentului prima ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.

La 16:18 a fost alertată echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi a Centrului de Antrenament al ISU Constanţa.

La ora 16:20, Căpitănia Midia, care are în subordine Oficiul de Căpitănie Mamaia, a fost sesizat de o persoană că un elicopter s-a prăbuşit în lacul Siutghiol.

La ora 16:25 aceasta a solicitat Agenţiei Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare, respectiv conducătorului şalupei Jupiter să se prezinte la ambarcaţiune pentru a participa la intervenţie.

La 16:29, forţele ISU Constanţa au ajuns la ţărm şi au observat resturi ale aeronavei.

La ora 16:30, ISU Constanţa, prin Garda de Coastă – SCOMAR a anunţat Autoritatea Navală Română despre producerea evenimentului.

La ora 16:31, după aproximativ 20 minute de la momentul alarmării, s-a lansat prima barcă pneumatică de zece persoane pentru căutare-salvare a ISU, al cărei motor a pornit la sfoară și nu la cheie.

Motorul nu a pornit, dar barca a fost oricum utilizată în intervenţie cu ajutorul vâslelor.

La 16:40, ISU Constanţa activează Planul de cooperare cu Ministerul Apărării Naţionale.

 
La 33 de minute de la alarmare a fost recuperată prima victimă

La 16:45 a fost recuperată din apă prima victimă: dr. Vizireanu Laura, de către echipajul ISU din prima barcă. S-au început manevrele de resuscitare şi victima a fost transferată într-o barcă civilă cu motor, însoţită de un paramedic SMURD care a continuat manevrele de resuscitare până la preluarea pe mal de către echipajul de ambulanţă. Personalul ISU din prima barcă a rămas la faţa locului pentru a continua acţiunea de căutare-salvare.

La ora 16:47, la 35 de minute de la anunţarea accidentului s-a lansat la apă cea de a doua barcă cu motor a ISU Constanţa.

La ora 16:49 a fost solicitată intervenţia echipei de scafandri a Centrului 39 Constanţa, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.

La ora 16:50, şalupa Jupiter a Agenţiei Române pentru Salvarea Victimelor Omenești pe Mare a ajuns la locul accidentului, oferind sprijin în operaţiunea de căutare.

La ora 16:54 a fost lansată a treia barcă cu motor pentru operaţiuni de căutare-salvare.

La 17:07 s-au solicitat scafandri de la Garda de Coastă, iar la ora 17:12 scafandrii de la ISU Constanţa au început căutarea victimelor.

La 17:50, forțele Ministerului Apărării Naţionale au intervenit în sprijinul acţiunilor de căutare.

La ora 18:30, Garda de Coastă a adus la faţa locului două ambarcaţiuni, patru scafandri, trei echipamente de vedere pe timp de noapte şi un sonar performant.

 
Copilotul elicopterului a fost găsit imobilizat în scaun

La ora 21:18 a fost găsit de scafandri ISU Constanţa copilotul Crăcănel Ginel-Claudiu, la circa 10 metri dreapta de locul unde ulterior a fost găsită carlinga, imobilizat în scaunul elicopterului la adâncimea de 4 metri, în condiţii de vizibilitate redusă.
La ora 21:30, copilotul Crăcănel Ginel-Claudiu a fost adus la mal de către ISU Constanţa şi au început manevrele de resuscitare.

La ora 21:47, copilotul Crăcănel Ginel-Claudiu a fost transportat la UPU Constanţa, unde a ajuns la ora 22:00. Au fost continuate manevrele de resuscitare, iar la 01:30 a fost declarat decedat.

La ora 22:00 a fost găsită carlinga elicopterului, la o adâncime de 4,4 metri pe un fund de apă mâlos.

La ora 23:00, conform aprobării viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, o echipă aparţinând Marine Research, cu ajutorul unei ambarcaţiuni de la Garda de Coastă a început căutările cu un sonar multi – undă.

La ora 23:45 a fost declarat decesul primei victime recuperate, dr. Vizireanu Laura.

La 23:50 a fost găsită a treia victimă, pilotul Cătuneanu Petre Corneliu, la aproximativ 10 metri de carlingă.

La 00:35, pilotul Cătuneanu Petre Corneliu a fost adus în UPU, unde s-a constatat decesul.

La ora 03:30 a fost găsită cea de-a patra victimă, asistenta Harton Gabriela Claudia, prinsă în centură în carlinga epavei.

La ora 04:10 a fost transportată la mal, preluată de ambulanţă, aplicându-se manevrele medicale specifice, iar la 04:30 a fost adusă la UPU, unde a fost declarat decesul.

La 04:10 s-a încheiat operaţiunea de căutare – salvare şi s-au luat măsuri pentru conservarea locului faptei, în vederea continuării cercetării la faţa locului pe timpul zilei.

 

Sursă text: www.mai.gov.ro

Citește și:
Constanța Au trecut șapte ani de la tragedia de pe lacul Siutghiol. Un elicopter SMURD s-a prăbușit. Patru salvatori au murit

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii