Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:27 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe malul Lacului Siutghiol, în Mamaia Un apropiat al tandemului Mazăre -Constantinescu îşi face vilă de cinci etaje

ro

27 Nov, 2014 00:00 6186 Marime text
George Secărea, asociat în societatea Alliance Qwest Company SA, alături de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, a depus, în luna octombrie a anului în curs, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, proiectul „Construire imobil P+5-6E cu funcţiunea vilă turistică“, în vederea emiterii acordului de mediu. Investiţia va fi realizată în staţiunea Mamaia, pe malul Lacului Siutghiol, în zona Restaurant Harlequin Romance, lot 1, beneficiari fiind George Secărea şi Maria Secărea.
 
Născut pe 13.04.1953 în Constanţa, George Secărea a fost acţionar, de-a lungul anilor, în numai puţin de 30 de societăţi. Potrivit Registrului Comerţului, în prezent, 13 dintre societăţile în care apare numele lui George Secărea sunt în funcţiune. Este vorba despre Alliance Qwest Company SA, Allstar Rent SRL, Comtext SA, Glob & Rental Activities SRL, Ideal Rent Invest SRL, Lifestyle Living Imob SRL, Profit Rent SRL, Q Seg West SA, Relax Rent Invest SRL, Secom Exim SRL, Silk Estate SA, Universal Concept Invest SRL, Worldwide Rent SRL. Interesant este că George Secărea deţine 56.565 de acţiuni în societatea Alliance Qwest Company SA, alături de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Înregistrată la Registrul Comerţului în luna august 2013, SC Alliance Qwest Company SRL are sediul în municipiul Constanţa, strada Timişana nr. 34. Capitalul social subscris este de 119.089,44 de lei, integral vărsat, fiind compus din 248.103 acţiuni, valoarea uneia fiind de 0,48 lei.

Acţionari juridici în firmă sunt SC KLD Services SRL, în calitate de fondator, (cu sediul social în municipiul Constanţa, aleea Muzicii nr. 17), care deţine 19.450 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 7,84%, şi SC Eurosantis SRL, în calitate de fondator, (sedul social în municipiul Constanţa, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 107), care deţine 58.468 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 23,57%. Persoanele fizice acţionare în această societate sunt: Nicuşor Daniel Constantinescu, născut pe 29.10.1966, în Ploieşti, Prahova, care deţine 19.450 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 7,84%, Nelu Mirea, născut pe 20.06.1963, în comuna Izvoarele, Teleorman, care deţine 57.215 acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 23,06%, George Secărea, născut pe 13.04.1953, în Constanţa, care deţine 56.565 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 22,8% şi Radu Ştefan Mazăre, născut pe 5.07.1968, în Bucureşti, care deţine 19.449 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 7,83%. O cotă de 7,06% (17.506 acţiuni) este deţinută şi de alţi acţionari. Administratorul firmei este Septimiu-Manuel Răduca, născut pe 7.02.1980, în localitatea Corabia, judeţul Olt, al cărui mandat expiră în august 2017. Firma are ca domeniu principal de activitate „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“.

Comtext SA şi Silk Estate SA, alte două afaceri care îl leagă pe Secărea de Mazăre şi de Constantinescu

George Secărea mai este asociat alături de Radu Mazăre şi de Nicuşor Constantinescu şi în alte două societăţi: Comtext SA şi Silk Estate SA. Firma Comtext SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Miron Costin nr. 18. Capitalul social subscris este de 90.010 lei, compus din 360.040 de acţiuni nominative, valoarea uneia fiind de 0,25 lei. Asociaţii juridici sunt: Marreano Investments Limited (sediul social în Cipru, Nicosia, Akropolis), care deţine 86.800 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 24,1%, Worldwide Income Network LTD (cu sediul social în Seychelles, Victoria), care deţine 8.5670 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 23,79%, şi Kld Services SRL (cu sediul social în municipiul Constanţa, aleea Muzicii nr. 17), care deţine 28.898 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 8,03%. Asociaţii persoane fizice sunt: George Secărea, cu 85.084 de acţiuni (participare la beneficii şi pierderi de 23,63%), Radu Ştefan Mazăre, cu 28.898 de acţiuni (participare la beneficii şi pierderi de 8,03%), Nicuşor Daniel Constantinescu, cu 28.898 de acţiuni (participare la beneficii şi pierderi de 8,03%). O cotă de 4,39% (15.792 de acţiuni) este deţinută şi de alţi acţionari. Administratorul societăţii este Marcu Mihail-Constantin, născut pe 2.02.1964, în Iaşi, al cărui mandat expiră la 10.04.2018. Firma are ca domeniu principal de activitate „comerţ cu amănuntul al textilelor, în magazine specializate“.
 
Cât priveşte Silk Estate SA, firma a fost înregistrată în august 2013 şi are sediul social în satul Sinoie, comuna Mihai Viteazu. Capitalul social subscris este de 101.722 de lei, integral vărsat, compus din 28.103 acţiuni nominative, valoarea uneia fiind de 0,41 lei. Asociaţii juridici ai societăţii sunt Kld Services SRL, care deţine 19.450 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 7,84%, şi Eurosantis SRL, care deţine 58.468 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 23,57%. Asociaţii persoane fizice ai Silk Estate SA sunt: George Secărea, cu 56.565 de acţiuni (participare la beneficii şi pierderi de 22,8%), Nelu Mirea, cu 57.215 acţiuni (participare la beneficii şi pierderi de 23,06%), Nicuşor Daniel Constantinescu, cu 19.450 de acţiuni (participare la beneficii şi pierderi de 7,84%) şi Radu Ştefan Mazăre, cu 19.449 de acţiuni (participare la beneficii şi pierderi de 7,83%). O cotă de 7,06%(17.506 acţiuni) este deţinută şi de alţi acţionari. Administratorul firmei este Marius Petre Săvulescu, născut pe
18.01.1965, în Ploieşti, Prahova, al cărui mandat expiră pe data de 21.08.2017. Firma are ca domeniu principal de activitate „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“.

Afaceri radiate

Societăţile care au fost radiate sunt şi în care George Secărea a fost asociat, potrivit Registrului Comerţului, sunt: Alliance Invest SRL, As Invest SRL, Euroq Rent SRL, Favorit Lux SRL, Future Rent SRL, General Investments SRL, General Professional Investments SRL, Global Concept Administration SRL, Global Investments SRL, Global Professional Services SRL, Global Quality Investment SRL, Globq Rent SRL, Logique Rent SRL, Professional Rent SRL, Real Corporation SRL, Smart Rent SRL şi Universal Rent SRL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii