Pensia nu se mai poate cumula cu alte venituri
Pensia nu se mai poate cumula cu alte venituriÎn această categorie intră activităţile desfăşurate pe bază de contract individual de muncă sau ca funcţionari publici, activităţi în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti pe durata mandatului, precum şi ca membri cooperatori într-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti.
În aceeaşi situaţie se află şi persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Potrivit directorului coordonator al CJP Constanţa, Adiana Maria Rusu, interdicţia de a cumula pensia cu veniturile din activităţi profesionale se aplică şi beneficiarilor de pensii de invaliditate gradele I şi II.
Totuşi, pensionarii de invaliditate gradul III au dreptul, conform legii, să desfăşoare activităţi profesionale timp de cel mult patru ore pe zi.
Şi beneficiarii pensiilor de urmaş au dreptul să realizeze venituri suplimentare, dar condiţia impusă de legiuitor în acest caz este ca nivelul brut al acestor venituri să nu depăşească, lunar, o pătrime din salariul mediu brut pe economie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp