Pensionarii ar putea da amenzi celor care arunca gunoaie
Pensionarii ar putea da amenzi celor care arunca gunoaieDupă cum apreciază Evenimentul Zilei, în opinia Sulfinei Barbu, pensionarii reprezintă o categorie socială care ar putea fi interesată de iniţiativa sa.
Potrivit viitoarei legi, pensionarii care doresc să se implice ar putea
fi abilitaţi printr-o decizie a primarului să ajute poliţia comunitară în
supravegherea şi în aplicarea amenzilor pentru cei care aruncă gunoaie la
întâmplare. Pentru munca prestată pensionarii ar putea câştiga
un venit suplimentar, iar aceştia ar reprezenta o soluţie la problema
personalului insuficient, cu responsabilităţi în aplicarea amenzilor, din
administraţiile locale.
Legea va prevede şi creşterea amenzilor pentru aruncarea gunoaielor în oraşe, pe spaţiul verde sau în râuri.
Amenda minimă pentru aruncarea gunoaielor pe spaţiul verde ar creşte de la 60-80 de lei, cât este acum potrivit legii 31/2000, la 180-240 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp