Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:01 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru anumite profesii cunoaşterea dreptului român se face prin examen de admitere în profesie. Legea, promulgată de președintele României

ro

11 Oct, 2024 13:40 432 Marime text
Administrația PrezidențialăPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia pentru profesiile de auditor financiar, avocat, expert contabil şi contabil autorizat cunoaşterea dreptului român se face prin examen de admitere în profesia respectivă, conform Agerpres.ro

Legea, iniţiată de senatorii Robert Cazanciuc (PSD) şi Monica Anisie şi Daniel Fenechiu (PNL), completează în acest sens articolul 38 din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.

Pe 17 septembrie, la momentul adoptării legii, Robert Cazanciuc explica că absolvenţii români ai unor universităţi din străinătate vor putea profesa în România, în specialitatea studiilor, fără niciun fel de restricţie.

"Până azi eram în situaţia absurdă ca tinerii români care doreau să se întoarcă acasă să fie nevoiţi să apeleze la instanţele de judecată pentru a putea profesa în domenii certificate de cele mai prestigioase universităţi din lume", a scris el pe Facebook la acel moment.


Cazanciuc arăta că, în prezent, profesiile reglementate stabilesc prin norme proprii condiţii de admitere în profesie care de multe ori adăugă elemente în plus faţă de actul normativ de bază, cum ar fi dovada efectuării unor cursuri.

"Prin modificarea legii se elimină barierele artificiale în calea tinerilor români de mare valoare care doresc să se întoarcă în România pentru a trăi împliniţi acasă şi a contribui la dezvoltarea ţării şi la conectarea ei la cele mai importante valori şi tehnologii", a mai arătat senatorul PSD.


Agerpres.ro 

citește și. 

Șoferii vor plăti rovinieta pentru ziua în curs, până cel târziu la ora 24 a zilei următoare, fără penalizări
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii