Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:39 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru ilegalitatile notarilor pot plati proprietarii

ro

02 Oct, 2003 00:00 836 Marime text

Administratorii de bloc au dreptul legal de a fi la curent cu tranzactionarea unui apartament care este administrat de asociatia pe care o conduce * Notarii au obligatia sa prevada prin clauze contractuale situatii si solutii de plata a restantelor catre asociatiile de locatari * Amenda care se aplica notarilor pentru nerespectarea legii este intre doua si zece milioane lei

Au existat cazuri in care posesori de apartamente si-au vandut legal proprietatile, lasand in urma datorii catre asociatie de zeci de milioane. Desi legislatia prevede darea in urmarire a vanzatorului pentru achitarea datoriilor restante, sarcina aceasta este destul de greu de indeplinit daca noul proprietar sau administratorul de bloc nu este la curent cu noul domiciliu al fostului posesor. Astfel, de cele mai multe ori, datoriile restante cad in spatele proaspatului locatar de bloc, care prefera sa plateasca decat sa alerge dupa bani prin instante. Nu de alta, dar daca mai trec si 90 de zile de la neplata restantelor, administratorul de bloc poate dispune luarea unor masuri prin instituirea titlului de executare silita prin care isi poate recupera banii, care mai departe sunt plasati catre furnizorii de utilitati fata de care s-au inregistrat restantele. Problema este ca, in principal, toata aceasta debandada este provocata, de cele mai multe ori, de notari publici care, prinsi de farmecul comisionului care le revine din incheierea tranzactiei, scapa din vedere respectarea prevederilor legale. In momentul intocmirii actului de vanzare-cumparare a unui apartament, acestia au obligatia de a cere un document, pretios am putea spune, de la reprezentatul asociatiei de locatari care, la randul lui, are dreptul sa i se aduca la cunostinta instrainarea proprietatii. Exista chiar un act normativ care reglementeaza aceasta procedura de instiintare a administratorului de bloc in vederea instrainarii propriului apartament. Ordonanta de Guvern 85/2001 prevede prin articolul 15 ca: "Proprietarii care isi instraineaza apartamentele sau spatiile cu alta destinatie sunt obligati ca la intocmirea formelor de instrainare sa faca dovada achitarii la zi a cheltuielilor care le revin in cadrul asociatiei de proprietari". Tot acest act reglementeaza obligativitatea notarilor publici de a nu intocmi actele de vanzare-cumparare fara ca vanzatorul sa faca dovada achitarii la zi a cheltuielilor. Aceasta dovada este, de fapt, o adeverinta eliberata de reprezentantul asociatiei de locatari, confirmata de un compartiment specializat. Acest articol face obiectul unei clauze din contractul de instrainare intocmit de notar. Singura abatere de la regula ar fi introducerea unei alte clauze prin care partile pot conveni asupra achitarii cheltuielilor restante catre asociatie, care pot fi preluate de catre cumparator. Doar in aceasta situatie notarul poate legaliza contractul de instrainare a apartamentului, si nu altfel. Incheierea unui contract de catre notarii publici care nu respecta dispozitiile prevazute de lege poate fi considerata contraventie si, potrivit legii penale, constituie infractiune. Cuantumul amenzii este intre doua si zece milioane lei. O astfel de situatie este cea a unei familii a carei proprietate este inscrisa in cadrul Asociatiei de Locatari nr. 774, care a instrainat apartamentul prin intermediul unui notar public care a intocmit toate formele din punct de vedere legal. Singurul lucru care i-a scapat a fost clauza prin care se prevedea ca partile au convenit asupra platii restantelor catre asociatie. Drept urmare, administratorul de bloc, aducandu-i-se la cunostinta faptul deja consumat, a amenintat fostul proprietar ca va fi pus sa plateasca daune si il va tari pe acesta in instanta, desi proprietarul sustine ca nu are datorii fata de asociatie. Ca un bun administrator de bloc, care se presupune ca a facut parte din lotul celor care au dat recentul examen de confirmare pe post, ar trebui sa stie ca nu proprietarul poarta aceasta vina, ci notarul care a intocmit actele de instrainare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii