Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții imobiliare. Contrabandă cu țigări în Galați

ro

15 Feb, 2020 10:13 3114 Marime text
Inspectoratul de Poliție Județean Galați informează că la data de 14 februarie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au efectuat două percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată.
 
Perchezițiile au vizat două apartamente, din municipiul Galați, aparținând unui bărbat, de 62 de ani, bănuit de contrabandă cu țigarete.
 
Din cercetari, a reieșit că, în perioada septembrie 2019 - februarie 2020, acesta ar fi comercializat,  în mod repetat, țigarete provenite din contrabandă, prejudiciul creat urmând a fi stabilit ulterior, pe parcursul anchetei.
 
Cu ocazia perchezițiilor,  polițiștii au găsit și ridicat 5000 de pachete țigarete,  diferite mărci,  de proveniență Republica Moldova.
 
Bărbatul în cauză a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei masuri preventive corespunzătoare .
 
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul DOS -SOS Galați.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii