Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

ro

22 Mar, 2024 16:01 881 Marime text
Sursa foto: IPJ Constanța




 
  • La data de 22 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat nouă percheziții domiciliare la locuințele a șase persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt, delapidare și tăinuire, potrivit IPJ Constanța.
 
Cele nouă percheziții au fost efectuate în județele Tulcea, Giurgiu și Galați, la locuințele a șase membri ai echipajului unei nave sub pavilion românesc.
 
Conform sursei citate, în urma activităților, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 11 recipiente din plastic ce conțineau 220 de litri de motorină și 1.750 de euro.
 
Prejudiciul cauzat este de 245.000 de lei.
 

„Precizăm că la data de 8 ianuarie a.c., polițiștii au depistat, în flagrant delict, trei membri ai personalului navigant ai navei respective, în timp ce ar fi comercializat 1.500 de litri de motorină sustrasă din tancurile de transport, către doi bărbați”, spun polițiștii.

 
Nava era acostată pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, între comunele Poarta Albă și Castelu.
 
Asupra persoanelor în cauză au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 4.400 de lei.

 
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
La percheziții au participat polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Tulcea, Giurgiu și Galați, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.
 
 Citește și
Câine rănit în urma impactului cu o mașină condusă de un ucrainean, în Constanța. Cei care au dus cățelul la veterinar cer despăgubiri (FOTO+VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii