Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:45 25 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la CFR Călători și în județul Constanța

ro

25 Mar, 2025 09:23 445 Marime text
Sursa foto: Ziua de Constanța/ Imagine cu rol ilustrativ







Astăzi, 25 martie 2025, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi București au pus în executare 39 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Giurgiu, Teleorman, Brașov, Prahova, Ialomița, Slobozia, Constanța și Buzău, într-un dosar penal, instrumentat de Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în acest dosar, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual și înșelăciune.
 
În acest caz, vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere.
 
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Giurgiu și Dâmbovița, secțiilor regionale de poliție transporturi Craiova, Brașov și Galați, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și inspectoratelor de jandarmi județene Prahova, Constanța și Dâmbovița.

 
Citește și
Percheziții de amploare la CFR Călători
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii