Percheziții la locuința unui tânăr care ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra unor animale. Ce au găsit oamenii legii
Percheziții la locuința unui tânăr care ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra unor animale. Ce au
18 Mar, 2023 15:33
ZIUA de Constanta
1547
Marime text
Percheziții la reședința unei persoane fizice din comuna Dobrosloveni, județul Olt, bănuită de comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Oficial de la IPJ Olt
În această dimineață, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, la domiciliul și reședința unei persoane fizice din comuna Dobrosloveni, județul Olt, bănuită de comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Activitățile au fost desfășurate pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal, constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care sunt efectuate cercetări pentru intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor
și folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.
Din cercetări a reieșit că un tânăr, în vârstă de 32 de ani, din comuna Dobrosloveni, ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra unor animale, în vederea modificării aspectului, respectiv cuparea urechilor.
De asemenea, tânărul ar fi folosit animale vii pentru dresarea altor animale din rasa canină, în vederea controlării agresivității acestora.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite 5 exemplare canine din rasa Ciobănesc de Asia Centrală ce aveau urechile cupate.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.
Polițiștii Biroului pentru Protecția animalelor continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

De asemenea, tânărul ar fi folosit animale vii pentru dresarea altor animale din rasa canină, în vederea controlării agresivității acestora., transmite IPJ Olt.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii