Perla Majestic SA a devenit acționar unic în societatea Flamingo Estival 2002 SA. Decizia, publicată în Monitorul Oficial
Perla Majestic SA a devenit acționar unic în societatea Flamingo Estival 2002 SA. Decizia, publicată în Monitorul
26 Mar, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
1826
Marime text
În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea nr. 1 a adunării generale extraordinare a acționarilor societății Flamingo Estival 2002 SA din data de 29.01.2020.
Având în vedere dispozițiile Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, actualizată și republicată, în data de 29.01.2020, a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor societății Flamingo Estival 2002 SA. La ședință au fost prezenți acționarul SC SIA 2000 SRL, reprezentând 54,0033% din numărul total de acțiuni cu drept de vot, respectiv 9.720.598 acțiuni din totalul de 18.000.000 acțiuni cu drept de vot, și Perla Majestic SA, acționar reprezentat prin administrator Calafus Silviu, care deține 8.277.902 de acțiuni, cu valoare nominală de 0,1 lei acțiune, reprezentând 45,9883% din capitalul social al societății.
Având în vedere că au fost îndeplinite condițiile referitoare la validitatea hotărârilor, s-a decis aprobarea vânzării acțiunilor (9.720.598 acțiuni) deținute de SC SIA 2000 SRL în cadrul SC Flamingo Estival 2002 SA, reprezentând 54,0033% din totalul de acțiuni 18.000.000, către SC Phoenicia Express SRL, la prețul de 699.941,20 euro. De asemenea, a fost aprobată vânzarea acțiunilor (500 acțiuni) deținute de Tănăsescu Gabriela în cadrul Societății Flamingo Estival 2002 SA, reprezentând 0,0028% din totalul de acțiuni la prețul de 19,6 euro. Nu în ultimul rând a fost aprobată vânzarea acțiunilor (500 acțiuni) deținute de Tănasescu Elena în cadrul societății Flamingo Estival 2002 SA, reprezentând 0,0028% din totalul de acțiuni la prețul de 19,6 euro.
La acestea se adaugă aprobarea vânzării acțiunilor (500 acțiuni) deținute de Tănăsescu Marian în cadrul Societății Flamingo Estival 2002 SA, reprezentând 0,0028% din totalul de acțiuni la prețul de 19,6 euro. Tănăsescu Vladimir a fost revocat din funcția de administrator unic, în locul lui fiind numită în funcția de administrator unic Păun Elena, pentru o durată de 4 (patru) ani, aceasta având puteri depline în exercitarea atribuțiilor de administrator unic.
Citește și:
A fost convocată Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Flamingo Estival. Ce se va discuta
Omul de afaceri Mohammad Murad vrea să vândă hotelul-restaurant Perla din Mamaia. La ce preț este evaluat
Mai multe acțiuni ale firmei Zodiac 2000 SA vor fi vândute către societatea Perla Majestic SA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii