Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:14 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Persoanele cu dizabilitati, protejate de o noua lege

ro

09 Nov, 2006 00:00 981 Marime text

# Proiectul legislativ aduce modificari in ceea ce priveste imbunatatirea vietii persoanelor cu dizabilitati * Actul normativ, care a fost elaborat in colaborare cu organizatii neguvernamentale reprezentative si adoptat de Guvernul Romaniei in luna ianuarie pune un mare accent pe facilitarea incluziunii sociale * Acest punct trebuia atins, pentru ca este unul foarte important in vederea aderarii la Uniunea Europeana * Proiectul prevede si institutionalizarea prin dezvoltarea de servicii alternative comunitare, precum servicii la domiciliu sau asistent personal profesionist

Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap a initiat un proiect de lege privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care a fost aprobat in urma cu doua zile in plenul Camerei Deputatilor. Proiectul legislativ aduce modificari in ceea ce priveste imbunatatirea vietii persoanelor cu dizabilitati. De asemenea, actul normativ care a fost elaborat in colaborare cu organizatii neguvernamentale reprezentative si adoptat de Guvernul Romaniei in luna ianuarie pune un mare accent pe facilitarea incluziunii sociale, punct ce trebuia atins, pentru ca este unul foarte important in vederea aderarii la Uniunea Europeana. Silviu Didilescu, presedintele ANPH a declarat ca "noul act normativ privind protectia persoanelor cu handicap este o lege moderna, care promoveaza cu prioritate masurile active de protectie si independenta personala fata de ajutoarele institutionale si stimuleaza crearea de servicii la nivel comunitar, promovarea si incadrarea in munca". Printre modificarile pe care le aduce vechii legi, noul act normativ prevede un ajutor de 30 RON pentru persoanele cu handicap mediu. Pana la aceasta data, aceasta categorie de persoane cu dizabilitati nu primea nimic. De asemenea, prin noua lege, care va intra in vigoare de pe 1 ianuarie anul viitor, dizabilii vor beneficia de buget personal complementar. Subventiile pentru persoanele cu handicap se vor transforma din contravaloarea unor servicii, platite de stat, in bani. O alta prevedere foarte importanta este si cea legata de integrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati. Este binecunoscut faptul ca acest fel de persoane isi gasesc cu o foarte mare dificultate un serviciu si ca nici macar bursele de ocupare organizate de catre institutiile abilitate nu au prea mare succes, chiar daca angajatorii beneficiaza de anumite facilitati. Proiectul prevede si institutionalizarea prin dezvoltarea de servicii alternative comunitare, precum servicii la domiciliu sau asistent personal profesionist. Directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului ne-a declarat ca noul act normativ este binevenit. "Noi deja am inceput reforma prin infiintarea Centrului pilot din Techirghiol si al locuintelor protejate din Lazu", ne-a declarat Dinica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii