Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:50 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personalități din domeniul culturii, decorate de președintele Klaus Iohannis

ro

19 Sep, 2019 18:54 1917 Marime text
Astăzi, la ora 17.00, a avut loc ceremonia de decorare a unor personalități din domeniul culturii,  oficiată de președintele Klaus Iohannis.
 
Astfel, potrivit Agendei Președintelui, va avea loc ceremonia de decorare a lui Ion Dichiseanu, actor; a lui Alexandru Ghilduș, constructor, pictor, sculptor și decorator român; a Georgetei Filitti, istoric; a lui Ernest Oberlander - Târnoveanu, Director general al Muzeului Național de Istorie a României, București; a Paulei Popoiu, Director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”; a lui Andrei Țărnea, Comisar al sezonului cultural Romania – Franţa, și a lui Henri Mavrodin, artist plastic.
 
Klaus Iohannis, președintele României, la Palatul Cotroceni, a susținut o alocuțiune în cadrul ceremoniei de decorare a unor personalități din domeniul culturii.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

„Doamnelor și domnilor,
Ieri a plecat dintre noi regizorul Alexandru Darie, care a lăsat culturii noastre o moștenire impresionantă.
În semn de prețuire pentru personalitatea și opera sa remarcabile, vă rog să păstrăm un moment de reculegere. 
Vă mulțumesc!
 
„Doamnă Georgeta Filitti,
Doamnă Paulina Popoiu,
Domnule Henri Mavrodin,
Domnule Ion Dichiseanu,


Domnule Alexandru Ghilduş,
Domnule Ernest Oberlaender-Târnoveanu,
Domnule Andrei Ţărnea,
Am ocazia astăzi ca, în numele Statului Român, să evidențiez contribuția pe care ați adus-o, fiecare dintre dumneavoastră în domeniul său, culturii și patrimoniului țării noastre.
Sunteți renumiți pentru cercetarea izvoarelor trecutului, sunteți iubiți pentru împărtășirea cu publicul a bogăției verbului și a gestului scenic, sunteți apreciați pentru măiestria culorii și formei în pictură și design.
Vă doresc, doamnă Filitti, domnule Dichiseanu, domnule Mavrodin, domnule Ghilduş, să rămâneți și pe mai departe în mintea, în privirea și în sufletul multor generații de români.
Doamnelor și domnilor,
Patrimoniul nostru cultural și operele care îl îmbogățesc zi de zi sunt cele mai vizibile contribuții ale societății românești la desăvârșirea identității europene - ca spațiu de valori și proiecte comune.
Și dacă astăzi, în teatru, etnografie, muzeologie, pictură, design ori diplomație culturală, numele dumneavoastră sunt cunoscute și rostite cu respect, este și pentru că România și-a regăsit în dialogul cultural internațional locul binemeritat.

Ați avut o contribuție deosebită, domnule Andrei Ţărnea, doamnă Paulina Popoiu, domnule Ernest Oberlaender-Târnoveanu, la succesul unui astfel de exercițiu de dialog cultural european: Sezonul cultural România-Franța. Doresc să vă felicit astăzi încă o dată!
Doamnelor și domnilor,
În urma Summitului de la Sibiu din 9 Mai 2019, agenda strategică a Uniunii Europene a plasat cultura în rândul domeniilor prioritare ale Uniunii noastre. „Vom investi în cultură și în patrimoniul nostru cultural, care se află la baza identității noastre europene” este un angajament al fiecăruia dintre statele membre și al Uniunii în ansamblu.
Proiectul european este opțiunea conștientă a europenilor responsabili de asumarea învățămintelor trecutului. A investi în cultură și în patrimoniul cultural înseamnă nu doar a asigura exercițiul unui drept fundamental al fiecărui european, ci și a întări coeziunea și competitivitatea Uniunii.
În fața publicului, artiștii nu se pot prezenta altfel decât prin opera lor. Spre deosebire de artiști, ultimele guvernări propun românilor iluzorii programe de finanțare a investițiilor în cultură și în patrimoniu, ale căror unice rezultate sunt noi și noi acte normative, birocrație și propagandă.
Ca și în alte domenii, și în cultură trebuie să revenim la normalitatea unei guvernări al cărei scop trebuie să fie valorificarea deplină a potențialului creator al națiunii.
Doamnelor și domnilor,
Pe scena unei lumi tot mai interesate de diversitate, cultura română se prezintă cu cinste prin valoarea noilor sale generații de artiști. Pentru mulți dintre aceștia operele dumneavoastră sunt repere ale excelenței.
Vă doresc să rămâneți, și pe mai departe, o sursă de energie și inspirație pentru cei tineri și să contribuiți la prestigiul culturii române, mulți ani de-acum înainte!
Vă felicit și vă mulțumesc!”

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii