Peste 1.400 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore. Printre intervenții, cea de la Sulina, județul Tulcea
Peste 1.400 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore. Printre intervenții, cea de la Sulina,Ziua de ieri a fost solicitantă pentru pompierii salvatori din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Cluj, Mureș, Brașov și Argeș.
O pondere de peste 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD (1.214 cazuri din totalul de 1.428 situații de urgență gestionate).
Totodată, pompierii salvatori au acționat, pentru localizarea și stingerea celor 69 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 141 de misiuni pentru protecția comunităților.
Din totalul celor 69 de incendii care au avut loc în ultimele 24 de ore la nivel național, 35 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 120 ha de teren.
O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 4 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme. În urma acestor evenimente, 1 persoană și-a pierdut viața în județul Bihor., transmite IGSU.
De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate pompierii au salvat 5 persoane aflate în dificultate.
În ultimele 24 de ore au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 2 mesaje privind prezența animalelor sălbatice (județul Harghita) și 1 mesaj pentru informarea populației privind producerea unui incendiu de vegetație, cu degajări de fum, în localitatea Sulina, județul Tulcea.
Anunțul IGSU despre evenimente
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
-O misiune complexă a avut loc ieri, în județul Caraș-Severin, unde pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință. Ajunse la fața locului, echipajele de stingere au constatat că arderea se manifesta cu fum dens. Colegii noștri au stins cu promptitudine flăcările, însă, în interiorul imobilului, a fost găsită o persoană decedată.
-O intervenție care a necesitat efort susținut din partea pompierilor sibieni, a avut loc ieri, în localitatea Nou. Echipajele operative au acționat pentru stingerea flăcărilor izbucnite la o anexă gospodărească, cu posibilitatea de propagare la vecinătăți. După mai bine de două ore de luptă cu focul, echipajele de stingere au lichidat incendiul și au salvat casa de locuit, precum și imobilele aflate în proximitatea focarului.
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 202 pompieri salvatori și 161 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, mai informează sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp