Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:46 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 1.700 de misiuni gestionate în doar 24 de ore de salvatorii IGSU. Unde au fost înregistrate cele mai multe solicitări

ro

29 Dec, 2023 09:21 719 Marime text
Pompieri în timpul intervenției. Foto: Facebook/IGSUIeri, 28 decembrie, la nivel național, pompierii militari au gestionat 1.741 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunităților. Cele mai numeroase dintre acestea au fost înregistrate în zona București – Ilfov, precum și în județele Brașov, Prahova, Argeș și Cluj. 

Potrivit IGSU, o pondere de aproximativ 80% din totalul intervențiilor a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 1.491 de persoane. Totodată, în decursul zilei de ieri, 6 persoane au fost salvate din situații critice. 

„Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și a bunurilor acestora, sens în care, echipajele operative au intervenit în 171 de situații pentru căutarea, deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, precum și în alte situații de urgență. 

O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 10 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate.

De asemenea, în decursul zilei de ieri, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 98 de incendii înregistrate la nivel național, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale“ - au mai precizat reprezentanții IGSU. 


Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și prin aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play. 

Citește și: 

Controale inopinate la agenții economici din județul Constanța! Pompierii au aplicat mai multe sancțiuni. Ce nereguli au fost constatate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii