Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 1000 de activități desfășurate pentru a îmbunătăți siguranța școlară din Constanța, în luna aprilie (FOTO)

ro

27 May, 2024 15:43 671 Marime text
 
Astăzi, 27 Mai a.c., în sala ‘’Sala Ovală’’ a Instituției Prefectului, a avut loc ședința de lucru cu membrii echipei interinstituționale privind monitorizarea implementării măsurilor prevăzute în Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranță școlară de la nivelul județului Constanța, transmite un comunicat al prefecturii Constanța. 

Ordinea de zi a cuprins prezentarea stadiului implementării măsurilor prevăzute în Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranță școlară, în luna aprilie, respectiv a modului în care a fost asigurată protecția unităților de învățământ, implementarea programelor sau proiectelor de prevenire a violenței în mediul școlar, dupa cum urmează:
 


 
Nr. Crt. Instituția Obiective în care instituția are responsabilități  Acțiuni
  1.  
INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI CONSTANŢA 22
  • Au fost realizate:
 
  • 551 de acțiuni în interiorul și în zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar
  • 69 de P.L.C.A.-uri  elaborate
  • 6 rapoarte de analiză postcauzală
  • 103 activități pentru asigurarea fluenței traficului rutier și evitarea unor zone aglomerate, desfășurate în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar și pe principalele artere din județul Constanța
  • 49 de verificări privind amplasare corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare în zona stațiilor mijloacelor de transport public de persoane
  • 50 de activități de verificare a autovehiculelor destinate efectuării transportului școlar
  • 2 activități pentru prevenirea absenteismului, precum și un număr de 5 instruiri și verificări în unitățile de alimentație publică și în zonele adiacente, în vederea prevenirii absenteismul școlar
  • 68 de activități informative preventive pentru prevenirea consumului de droguri în mediul școlar preuniversitar
  • 348 de activități informativ preventive în cadrul cărora au fost abordate tematici de natură juridică
  1.  
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CONSTANŢA 19
  • Incidente raportate de 7 unități de învățământ:
 
  • 13 cazuri de violență înregistrate în cadrul unităților de învățământ:
  • Șantaj - 1 caz
  • Instigare la violență - 2 cazuri
  • Violențe fizice ușoare fără arme - 6 cazuri
  • Alte tipuri de violențe - 4 cazuri
 
  • 5 cazuri de bullying:
  • Amenintări repetate - 1 caz
  • Alte tipuri de bullying - 4 cazuri
 
  • Au fost identificați 2510 elevi cu părinți plecați în străinătate
  • Au fost organizate cursuri de formare, pentru elevi și cadre didactice, pentru prevenirea violenței în mediul școlar, "Conflict management, Emotional Intelligent and Bullying Prevention", “Stop bullying and let the world smile!”, “Împreună pentru o școală fără bullying”.
  • Au avut loc activități de consiliere individuală și de grup a elevilor și a părinților acestora ca  măsură de sprijin în cazurile de violentă, atât pentru victimă cât și pentru agresori
  • A avut loc conferința “Educația - element esențial în prevenția consumului de droguri și în diminuarea factorilor de risc”
  • A fost semnat un protocol de colaborare cu Baroul Constanța pentru continuarea desfășurării acțiunilor comune de educare, informare, consiliere și monitorizare pentru înlesnirea implementării educației juridice în învățământul preuniversitar
 
  1.  
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „DOBROGEA”  AL JUDEȚULUI CONSTANȚA 4
  • Au fost emise/acordate în luna aprilie:
 
  • 2 autorizații de securitate la incendiu
  • 2 avize de securitate la incendiu
  • 2 puncte de vedere pentru neîncadrare
  • 2 respingeri de aviz de securitate la incendiu
 
  • Au fost realizate acțiuni de planificare, organizare și executare a activităților de informare preventivă:
 
  • 18 puncte de informare preventivă cu un număr de 3000 de participanți
  • 16 lecții deschise cu un număr de 1308 de participanți
  • 50 evenimente de tipul Ziua Porților deschise, cu un număr de 1679 de participanți
  • 3 exerciții de evacuare cu un număr de 929 de participanți
 
  1.  
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE JANDARMI 13
  • Au fost realizate:
 
  • 9 activități de intervenție pe linia prevenirii fenomenului de bullying, a violenței și a consumului de substanțe interzise, conform programului Școală în siguranță!” și a campaniei naționale „Consumul de droguri ne privește pe toți!” 2023-2024, în cooperare cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, în 6 unități de învățământ
 
  • 80 de misiuni de patrulare, supraveghere și intervenție în zona unităților de învățământ
 
  • Au fost aplicate un număr de 18 sancțiuni contravenționale, respectiv 16 amenzi și 2 avertismente scrise
 
  1.  
DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ CONSTANŢA 5
  • Asistența medicală este asigurată:
  • în mediul urban de un număr de 17 medici de medicină generală și de 96 de asistenți generaliști
  • în mediul rural  2 asistenți
  • Asistența stomatologică este asigurată:
  • în mediul urban de 16 medici și de 14 asistente de specialitate 
  • în mediul rural de 1 medic și de 1 asistent
 
  1.  
DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU SPORT ȘI TINERET CONSTANȚA 2
  • Au fost organizate ateliere având ca tematică EUROPARTICIPAREA si EUROCIVISM
  1.  
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA 6
  • Au fost înregistrate un număr de 2 sesizări la  Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța
  1.  
AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG -C.R.P.E.C.A. CONSTANȚA 7
  • Au fost realizate:
 
  • 4 proiecte naționale, 2 campanii naționale și 1 proiect local
  • 104 activități de prevenire în mediul școlar – 2997 de beneficiari elevi și cadre didactice
  • cursuri de formare, pentru 20 de cadre didactice, în cadrul proiectelor naționale de prevenire a consumului de droguri
 
  1.  
AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE - CENTRUL REGIONAL CONSTANȚA 4
  • Au fost desfășurate 45 de activități cu un număr de 1.429 beneficiari
  1.  
CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ CONSTANȚA 4
  • Au fost organizate activități pentru prevenirea bullyingulu și violenței în mediul școlar
 
  1.  
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA  - DIRECȚIA GENERALĂ POLIȚIA LOCALĂ
 
 
 
 
7
  • Au fost aplicate 4 avertismente referitoare la absenteismul școlar, staționarea neregulamentară a autovehiculelor în zona unităților de învățământ ori blocarea căii de acces în curtea/incinta acestora
 
 
‘‘În luna aprilie, peste 1000 de activități au fost desfășurate pentru a îmbunătăți siguranța școlară în unitățile de învățământ din județul Constanța. Siguranța școlară nu se referă doar la actele de violență și nu privește doar elevii.

De la pregătirea pentru intervenții în caz de situații de urgență până la acțiunile patrulelor rutiere, de la instruirea profesorilor până la transformarea elevilor în ambasadori în lupta antidrog, de la cabinetele medicale din școli până la combaterea absenteismului, fiecare instituție prezentă în comisia pentru siguranță școlară implementează și monitorizează diverse măsuri și programe destinate să protejeze copiii și să asigure, prompt și eficient, asistență pentru orice situație care ar putea afecta siguranța școlară.’’, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa.





Citește și:

Proiectul, pe masa consilierilor localiȘcoala Gimnazială nr.24 Ion Jalea din Constanța, reabilitată energetic cu bani de la PNRR (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii