Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:12 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 1000 de intervenții ale pompierilor, în ultimele 24 de ore. Cele mai relevante misiuni

ro

13 Oct, 2022 11:59 931 Marime text
imagine cu rol ilustrativ, foto: pexels  În cursul zilei de ieri, 12.10.2022, pompierii salvatori au intervenit în peste 1.200 situații de urgență
 
În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat 1.267 situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 

Astfel, 1.110 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (244 cazuri), urmată de județele Timiș (65 cazuri), Mureș (51 cazuri), Sibiu (42 cazuri) și Hunedoara (41 cazuri).
 
În afara acestor situații, colegii noștri au intervenit pentru stingerea a 46 incendii, precum și în cazul altor 132 intervenții în sprijinul comunităților.
 
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere., transmite IGSU. 

 
De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, echipajele de intervenție au salvat 8 persoane aflate în dificultate.
 
În ultimele 24 de ore au fost transmise 5 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT privind prezența animalelor sălbatice, în județele Brașov și Harghita (4).
 
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
 
-O intervenție solicitantă a avut loc ieri, în județul Prahova, unde echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea flăcărilor izbucnite într-o zonă unde erau depozitate reziduuri petroliere. Ajunși la locul solicitării, pompierii militari au constatat că arderea se manifesta pe o suprafață de aproximativ 80 mp, unde se aflau depozitate circa 30 de tone de reziduuri produse petroliere. Prin intervenția promptă și efortul susținut al salvatorilor, s-a reușit lichidarea incendiului și înlăturarea pericolului de propagare la cele opt rezervoare aflate în imediata apropiere.

 
-Un grav accident rutier a avut loc noaptea trecută în județul Neamț, în comuna Săbăoani, pe DN 2, E 85. Echipajele de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate să intervină pentru gestionarea urmărilor impactului dintre un autoturism și o autoutilitară. În urma evenimentului au rezultat șase victime, dintre care patru încarcerate, inconștiente, în stop cardio-respirator. Colegii noștri au extras cele patru persoane aflate în stop cardio-respirator din autoturismul avariat și au efectuat manevre de resuscitare, din păcate, fără răspuns. Alte două victime au fost evaluate și asistate medical la fața locului, ulterior fiind transportate la spital.
 
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 240 de pompieri salvatori cu 160 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
 
Unitățile operative ale IGSU rămân mobilizate pentru intervenția imediată în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 

Totodată, evoluția situației din teren este atent monitorizată de Centrul Operațional Național pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor din teren.
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro., mai informează sursa citată. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii