Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:44 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 25.000 de angajaţi ai MAI, mobilizaţi, la nivel naţional în week-end-ul prelungit de Sf Maria (VIDEO)

ro

12 Aug, 2022 12:17 1180 Marime text
Monica Dajbog. Foto: facebook/MAIPeste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi mobilizaţi, la nivel naţional, în perioada 13-15 august, pentru a veghea la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, conform Agerpres.ro

"Măsurile de ordine şi siguranţă publică, precum şi cele de prevenire şi de stingere a incendiilor vor fi asigurate de peste 8.000 de efective ale MAI. Începând de astăzi, au fost suplimentate dispozitivele de ordine publică şi de acţiune în situaţii de urgenţă, pentru a putea interveni rapid în sprijinul cetăţenilor şi pentru a asigura protecţia acestora, indiferent de situaţie. Ministrul Lucian Bode a solicitat atenţie sporită cu ocazia evenimentelor publice, cu un public numeros, cu accent pe cele unde există risc crescut de infracţionalitate legată de droguri", a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, declaraţie susţinută pe Autostrada A2, la km. 20.


În perioada 13-15 august, a spus ea, vor fi organizate mai multe evenimente publice, la care numărul total de participanţi poate depăşi câteva mii.

"Cu prilejul Zilei Marinei, sunt preconizate cinci manifestări importante, la care vor participa aproximativ 37.000 de persoane. Cel mai mare număr de participanţi este estimat la evenimentul din municipiul Constanţa, aproximativ 10.000 de persoane. Angajaţii MAI vor avea în atenţie şi lăcaşurile de cult, unde se preconizează prezenţa a peste 680.000 de credincioşi la slujbele prilejuite de sărbătoare Adormirii Maicii Domnului. Cele mai importante manifestări religioase vor avea loc în judeţele Cluj, Maramureş şi Prahova, unde numărul de participanţi variază de la 10.000 la 30.000", a afirmat Dajbog.


Ea a adăugat că, în această perioadă, traficul auto va fi supravegheat din aer de elicopterele MAI, iar echipajele rutiere vor acţiona cu 340 de aparate radar în fiecare zi pe sectoarele de drum cu risc crescut de producere a unor accidente din cauza depăşirii vitezei legale şi vor desfăşura activităţi pentru depistarea şoferilor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau substanţe interzise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii