Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:16 19 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 3 milioane de certificate de concediu medical eliberate anul trecut. Detalii de la CNAS

ro

19 Mar, 2025 11:42 242 Marime text

 
  • Un număr de 3.206.170 de certificate de concediu medical au fost eliberate în anul 2024 de medici și suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS).
  • În anul 2023 au fost eliberate 3.385.466 certificate de concediu medical.

Un număr de 3.206.170 de certificate de concediu medical au fost eliberate în anul 2024 de medici și suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), transmite un comunicat din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În anul 2023 au fost eliberate 3.385.466 certificate de concediu medical.

Numărul zilelor de prestații suportate din FNUASS pentru persoane juridice în anul 2024 a fost de 7.150.903, față de 8.104.084 în anul 2023.

Numărul zilelor prestații suportate din FNUASS pentru persoane fizice anul trecut a fost de 168.478, față de 256.181 în 2023.

„Precizăm că noțiunea de concediu medical nu este sinonimă cu certificatul de concediu medical. Pentru același concediu medical se pot emite mai multe certificate de concediu medical, unul „inițial” și celelalte „în continuare”, atât în funcție de evoluția afecțiunii respective, cât și ca urmare a faptului că certificatul se emite doar pentru o durată de maximum o lună calendaristică (spre exemplu, pentru un concediu de sarcină și lăuzie, care are o durată totală de 126 zile calendaristice, se emit minim 5 certificate de concediu medical)”, a precizat CNAS.


Totodată, nu toate zilele de concediu medical sunt suportate din FNUASS.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 12 din OUG nr. 158/2005, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă se suportă de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă, cu excepția indemnizațiilor aferente certificatelor de concediu medical acordate persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării, potrivit Legii nr. 136/2020.

Cele mai multe zile de concediu medical - 4.591.905 - au fost persoanelor care se adresează serviciilor de sănătate pentru motive legate de reproducție. Acestea au fost urmate de persoanele cu risc maternal, cu 863.044 de zile, cele cu tumoră malignă a sânului, cu 777.569, de persoane cu „alte atingeri” ale discurilor intervertebrale, cu 685.886 de zile, cele cu fractură de membru inferior - 545.892 de zile, fractură de membru superior - 356.087 de zile.





Citește și:
Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului. Anunțul CNAS
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii