Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:03 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 3000 de controale intr-un singur an

ro

11 Jan, 2005 00:00 1030 Marime text

Bilant ITM in domeniul relatiilor de munca

Un numar de 14 agenti economici au fost controlati saptamana care tocmai a trecut de catre inspectorii Relatiilor de Munca ai Inspectoratului Teritorial de Munca. Dintre acestia se pare ca doar un numar de trei au fost sanctionati cu avertismente pentru nedepunerea in termen la ITM Constanta a dovezilor care atesta plata lunara a datoriilor catre Bugetul de Stat. De asemenea, pentru doua societati au fost aplicate sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea legii privind primirea la munca a unor persoane pentru care nu au fost intocmite forme legale de angajare. Conform spuselor lui Tiberiu Plesu, inspector sef in cadrul ITM Constanta, pe tot parcursul anului 2004, inspectorii de munca din cadrul aceleiasi institutii au controlat un numar de 3134 de agenti economici, cu un numar total de 103.677 de salariati, cu 17% mai multe controale decat in 2003. Dintre acestia, au fost sanctionati un numar de 134 de angajatori pentru practicarea muncii fara forme legale, numarul persoanelor care lucrau in aceste conditii ajungand la suma de 387, cu aproape jumatate mai putin decat in 2003, cand s-au inregistrat 661 de asemenea cazuri. Se pare ca cele mai multe controale efectuate in vederea sanctionarii angajatorilor care lucreaza fara forme legale au fost efectuate in lunile de vara, cu precadere in iulie si august, perioada in care, de altfel, au fost derulate numeroase campanii, pe diferite domenii. In cazul muncii la negru, se pare ca exista doua situatii foarte des intalnite, mica intelegere dintre angajator si cel care urmeaza a fi angajat sau atunci cand salariatul este informat asupra faptului ca este inregistrat la ITM, dar de fapt lucrurile stau cu totul altfel. Multe sanctiuni au fost aplicate si pentru nedepunerea la termen a dovezilor de plata a salariilor insotite de actele care atesta plata lunara a obligatiilor la bugetul asigurarilor sociale de stat au fost sanctionati contraventional un numar de 33 de agenti economici. Alte motive care au stat la baza diverselor sanctiuni au fost reprezentate de refuzul angajatorului de a pune la dispozitia organelor de control a documentelor solicitate, pentru acest lucru fiind sanctionati 10 agenti economici. 20 de angajatori au fost amendati pentru neinregistrarea si completarea necorespunzatoare a Registrului General de Evidenta a Salariatilor, iar unui numar de 10 agenti economici le-au fost aplicate sanctiuni pentru neinitierea de catre patroni a negocierilor contractelor colective de munca. Pentru incalcarea prevederilor legale referitoare la angajarea in munca a cetatenilor straini au fost aplicate trei sanctiuni, in timp ce pentru incalcarea prevederilor legale referitoare la plasarea fortei de munca in strainatate au fost sanctionate alte doua societati comerciale. Tot in 2004, in evidentele ITM Constanta s-au inregistrat un numar de 2872 de societati comerciale si un numar de 98.335 de contracte individuale de munca. Dintre acestea, 58.386 au fost contracte cu norma intreaga pe durata nedeterminata, 29.127 de contracte pe durata determinata si 10.822 au fost contracte individuale de munca cu timp partial de munca. In ceea ce priveste evidenta carnetelor de munca, la sfarsitul anului 2004, la ITM era inregistrat un numar de 64.992, pe parcursul anului primind aprobare sa pastreze si sa completeze la sediul societatii carnetele de munca ale salariatilor din 476 de societati.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii