Peste 365 milioane de lei pentru fermierii afectați de seceta pedologică
Peste 365 milioane de lei pentru fermierii afectați de seceta pedologicăPotrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, resursele financiare necesare implementării schemei sunt de 365,6 milioane lei și se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MADR pe anul 2022.
În urma rezultatelor centralizării efectuate de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul MADR a informațiilor cuprinse în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi, a reieșit un număr de peste 16.000 de fermieri care au fost afectați de seceta pedologică și circa 250.000 ha de culturi înființate în toamna anului 2021 care au fost calamitate în grade diferite de afectare cuprinse între 30% și 100% pe areale agricole importante la nivel național.
Compensațiile acordate ca ajutor de stat sub forma de grant financiar unitar pe hectar pentru fiecare cultură afectată reprezintă maxim 40% din cheltuielile eligibile, respectiv maxim 40% din cheltuielile tehnologice prevăzute în tehnologiile cadru la culturi din recolta 2021-2022, realizate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR).
Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul - verbal de constatare și evaluare a pagubelor.
Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor este cuprins în intervalul 30% până la 100%, cuanumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal.
„Am încheiat procesul de evaluare, care a fost unul extrem de laborios din punct de vedere al constatării la fața locului și am reușit să asigurăm fondurile pentru sprijinul mult așteptat de fermierii afectați de seceta pedologică. Ne dorim ca aceste sume să îi ajute să își acopere o parte din cheltuieli și îi asigurăm că le suntem alături tot timpul, dar mai ales atunci când nevoia o cere”, a declarat ministrul Petre DAEA.
Pentru evaluarea pagubelor provocate s-a solicitat Administrației Naționale de Meteorologie, precum și Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” realizarea de analize a influenței indicilor climatici asupra evoluției culturilor în condițiile secetei pedologice manifestată pe areale agricole extinse în anul 2022.
Au fost operaționalizate prevederile Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp