Peste 500 de kilograme de plase pescărești eliminate din Marea Neagră!

12 Oct, 2022 12:05
ZIUA de Constanta
1404
Marime text
Echipa ONG Mare Nostrum, cu ajutorul partenerilor din cadrul proiectului Net Free Black Sea au reușit să elimine 550 de kilograme de plase de pescuit abandonate din Marea Neagră!
Peste 500 de kilograme de plase de pescuit au fost eliminate din Marea Neagră, în cadrul proiectului Net Free Black Sea și a activităților dedicate acestuia. Scopul proiectului finanțat de Ocean Conservancy’s Small Grants Program – Global Ghost Gear Initiative” este de a elimina peste 1.000 de kilograme de unelte fantomă de pescuit și de a redue riscul ca maniferele marine sau orice alte specii de păsări să fie prinse în acestea., transmit reprezentanții ONG Mare Nostrum.
Numai în cadrul ultimei activități au fost eliminate 150 kg, în zona cuprinsă între porturile Midia și Constanța. De asemenea, în timpul operațiunilor au mai fost adunate și alte deșeuri, precum celofan și pungi de plastic.
Activitățile de ridicare a plaselor de pescuit abandonate au loc o dată pe lună(sau care e frecvența lor) și acoperă întreaga suprafață a litoralului românesc, focusul fiind pe zonele unde se practică pescuitul intensiv., a mai precizat sursa citată.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii