Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale
Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale
11 Jan, 2024 16:05
ZIUA de Constanta
914
Marime text
- Guvernul României a aprobat astăzi, 11 ianuarie 2024, scoaterea la concurs a peste 7600 de posturi vacante sau temporar vacante din sectorul de sănătate și asistență socială, în urma a două Memorandumuri propuse de către Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Prof.univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a subliniat că s -au aprobat toate posturile de medic care au fost solicitate de către unitățile sanitare, indiferent dacă acestea sunt în subordinea Ministerului Sănătății sau a autorităților locale, în total peste 2500 de posturi. Mai mult, în cadrul Memorandumului propus de Ministerul Sănătății, peste 365 posturi din cele aprobate pentru scoaterea la concurs sunt în cadrul serviciilor de ambulanță, având în vedere importanța pe care o reprezintă medicina de urgență pentru minister și ținând cont de intervențiile care trebuie realizate în această perioadă la diverse solicitări.
De asemenea, jumătate din posturile de asistenți medicali solicitate de către unitățile sanitare au fost aprobate pentru scoaterea la concurs și 30% din alte categorii.
„Unitățile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs să demareze imediat procedurile necesare. Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede.”, a declarat prof.univ.dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății într-un briefing de presă.
Ministrul Sănătății a mai spus că, la nivelul Guvernului, vor continua discuțiile și, în funcție de gradul de ocupare al posturilor scoase la concurs și de necesități, vor putea fi inițiate și alte memorandumuri de aprobare pe parcursul acestui an.
Precizăm că, de la 1 ianuarie 2024, toate posturile care se vacantează în sistemul de sănătate pot fi scoase la concurs de către spitale, fără întocmirea memorandumurilor de aprobare.
Citește și
Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe consideră inoportună greva din sănătate anunțată de Sanitas!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii