Capturat ilegal, un morun, de aproximativ 200 de kilograme, a fost eliberat de poliţişti în Marea Neagră

02 Oct, 2019 09:37
ZIUA de Constanta
1742
Marime text
Poliţiştii Serviciului de Poliţie ,,Delta Dunării” au salvat și eliberat în mediul natural un morun (huso huso), de aproximativ 200 kilograme., ce fusese capturat ilegal.
Acesta era prins, la data de 28 septembrie, în 500 de carmace descoperite de polițiști în Marea Neagră, între gura de vărsare a Dunării - brațul Sfântul Gheorghe și Perișor. Pe piața neagră, peștele și icrele sale ar fi valorat aproximativ 100.000 de lei.
Activitatea a avut loc în cadrul unei acțiuni, desfășurată în perioada 24 – 28 septembrie 2019, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol în Delta Dunării și zona Mării Negre.
În urma verificărilor și controalelor din teren, polițiștii au indisponibilizat bunuri în valoare de 33.200 de lei, respectiv 3 ambarcațiuni, 3 motoare de ambarcațiune și 532 de unelte de pescuit (500 de carmace, 10 setci monofilament, 21 de setci din fir textil și un vintir).
Au fost constatate 6 infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale la același act normativ.
De asemenea, au fost indisponibilizate 124 kg. de pește proaspăt din diferite specii.
Astfel de acțiuni sunt desfășurate în continuare de polițiști.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii