Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:25 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petiție. Peste 10.000 de riverani afectați. Se cere modificarea proiectului de modernizare a marilor bulevarde din Constanța!

ro

18 Oct, 2021 00:00 8921 Marime text
  • A fost inițiată o petiție prin care constănțenii solicită primăriei Constanța modificarea proiectului de modernizare a bulevardelor 1 Decembrie – Alexandru Lăpuşneanu
  • După reabilitare, proiectul nu prevede şi păstrarea locurilor de parcare
  • Peste 1200 de posesori de autoturisme nu vor mai avea unde să-și parcheze mașinile
  • Agenții economici care funcționează în spațiile comerciale de la parterul blocurilor nu vor mai putea genera venituri și, implicit, impozite și taxe la buget, salarii, etc


Asociația Baricada Verde a inițiat o petiție prin care solicită primăriei Constanța modificarea proiectului de modernizare a bulevardelor 1 Decembrie – Alexandru Lăpuşneanu.


În cadrul proiectului, de la intersecţia de la Gară şi până la intrarea în staţiunea Mamaia se va schimba tot ceea ce înseamnă infrastructură: 143.000 mp de asfalt, peste 44.000 mp de trotuare, aproape 8 km de piste de biciclete, dar, poate mai important decât orice, vorbim de peste 11 km de benzi de circulaţie dedicate transportului public.

În plus, cele două mari bulevarde vor beneficia de staţii de autobuz, mobilier urban inteligent, panouri de informare, o reţea nouă de iluminat public pentru carosabil, trotuare şi piste de biciclete, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, senzori pentru măsurarea calităţii aerului, spaţii verzi mediane şi sistem de irigaţii, toate adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi.


Proiectul nu prevede şi locuri de parcare


Mulţi constănţeni care locuiesc pe aceste bulevarde se întreabă dacă proiectul prevede şi păstrarea locurilor de parcare. Răspunsul este: NU.



Obiectivul general al proiectului este reprezentat de îmbunătăţirea mobilităţii urbane în Municipiul Constanţa, prin resistematizarea infrastructurii de transport corespunzătoare arterelor rutiere bd. 1 Decembrie 1918 şi bd. Alexandru Lăpuşneanu, în vederea încurajării utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul, prin creşterea atractivităţii şi accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta şi pietonale, precum şi adaptarea la nevoile persoanelor cu dizabilităţi şi mobilitate redusă.

Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii 4e, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Valoarea totală a proiectului: 91.361.614, 40 lei (eligibil 100%); valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR: 77.657.395,19 lei (85%); valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 11.877.013,37 lei (13%); Valoare cofinanţare Primăria Constanţa: 1.827.232,84 lei (2 %). Pe data de 23 martie 2020 se vor deschide în SICAP ofertele pentru acest proiect şi va începe evaluarea acestora. De la momentul semnării contractului, lucrările au termen de execuţie 18 luni.


Modernizarea trebuie făcută cu logică

Inițiatorii petiției au mai multe revendicări în susținerea demersului lor:



1. Ideea de a moderniza marile artere de circulaţie din Constanţa este salutară, cu condiţia să fie făcută cu logică. A desfiinţa peste 1200 de locuri de parcare, fără a crea nicio soluţie alternativă pentru aceste maşini (cum este cazul pe Bd. Lăpuşneanu) nu înseamnă altceva decât a provoca noi probleme de trafic. Cei peste 1200 de posesori de autoturisme vor fi nevoiţi să parcheze….unde??? În spatele liniei de blocuri…sunt parcate alte maşini!

2. Spațiile comerciale de la parterul blocurilor nu vor mai putea genera venituri și, implicit, impozite și taxe la buget, salarii, etc. Toate aceste mici afaceri vor da faliment fiindcă vor deveni foarte greu accesibile pentru clienții care nu vor mai avea unde parca. Vorbim despre comercianți buni platnici și bine intenționați care aduc plus valoare către bugetul local.
Mașinile de aprovizionare, în mod cert, vor bloca traficul și îl vor îngreuna.

3. Faptul că este un proiect pe fonduri europene nu garantează că este unul benefic sau inteligent gândit. Ţineţi, vă rugăm cont, de alt proiect similar – iluminatul pe bulevardele Ferdinand și Tomis – unde fondurile europene au generat un eșec imens : oraşul Constanţa s-a făcut de râs cu un sistem de iluminat care produce “beznă”!


În finalul petiției, se menționează că cel puțin 10.000 de familii sunt afectate de acest proiect, direct sau indirect. Aproximativ 1000 de constănțeni au semnat până acum pentru susținerea petiției.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Cel mai mare contract de infrastructură din ultimii 30 de ani. Cum vor arăta bulevardele 1 Decembrie 1918 şi Alexandru Lăpuşneanu peste 18 luni (galerie foto + document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii