Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:02 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petrecere pe terasa unui hotel din stațiunea Venus. Administratorul, sancționat de oamenii legii

ro

01 May, 2021 14:50 2267 Marime text
  • Administratorul unui hotel din stațiunea Venus, sancționat de polițiștii constănțeni.
În cursul serii trecute, 30 aprilie a.c., în urma activităților specifice pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe terasa unui hotel din stațiunea Venus, ar fi avut loc o petrecere.

În urma controlului efectuat, polițiștii l-au identificat pe administratorului societății comerciale în cauză și au stabilit faptul că la evenimentul privat, organizat cu ocazia aniversării zilei de naștere a unui bărbat, au participat aproximativ 35 de persoane, precum și o formație muzicală, care ar fi prestat servicii până în jurul orei 20.00.

Administratorul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform Legii nr. 55/2020. Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19, să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație!, transmite IPJ Constanța.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii